Actualizat noiembrie 21st, 2024 10:53 AM
feb. 18, 2013 Florin Coman Actualitate, Advertorial, Afaceri 0 2017 vizualizari
Municipiul Oradea va găzdui o nouă ediție a trainingului financiar marca Burcash. De fapt, prin Eusebiu Burcas, care dezvoltă și livrează programe de consultanță și training de negocieri, vânzări consultative, retail management și management de produs. Evenimentul va avea loc joi, 21 februarie, la Hotel Continental, între orele 14 – 19:30. Inițiatorul workshop-ului spune că invesțiile în active reprezintă un pas imortant de făcut „atunci când ne dorim să obținem câștiguri mai mari sau pur și simplu vrem să ne asigurăm viitorul financiar”. Manifestarea de joi de la Oradea, intitulat „Investiții și plasamente inteligente”, își propune să ghideze participanții în privința investițiilor în imobiliare, dar și să arate capcanele antreprenoriatului, mecanismele investițiilor în titluri de valoare, respectiv riscul și randamentele fiecărei categorii. Venirea lui Eusebiu Burcas la Oradea nu este o premieră. În noiembrie 2012, aproximativ 300 de persoane au vrut să se școlească în privința investițiilor inteligente, iar apoi, în decembrie, alte câteva zeci de persoane din Oradea au aflat din tainele business-ului.
Pentru mai multe detalii accesați acest link.
mart. 04, 2013 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0