Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 13, 2016 Andrei Şandor Politică 0 2009 vizualizari
Dezvăluiri interesante făcute de deputatul orădean Ioan Cupșa, care a relatat despre felul în care liberalii încearcă în continuare să obțină mosificări în ceea ce privește alegerile din iunie, în sens că ar dori revenirea la votul în două tururi de scrutin pentru primari. Demnitarul spune că speră ca, după ce Guvernul actual a refuzat să se implice, judecătorii de la Curtea Constituțională să declare neconstituțională prevederea din forma de acum a Legii, potrivit căreia primarii sunt aleși într-un singur tur. În opinia lui Cupșa, modul aflat în vigoare este „antidemocratic” și „neconstituțional”, în timp ce alegerea șefilor administrațiilor locale în două tururi înseamnă „legitimitate” și „garanție a reprezentării corecte a cetățenilor”. Întrebat despre cum se face că PNL lucrează acum la modificarea legii după ce, în 2015, a votat la braț cu PSD alegerea într-un singur tur a primarilor, parlamentarul liberal a declarat pentru bihorstiri.ro că anul trecut s-a votat un pachet de modificări legislative referitoare la alegeri și că PNL „a fost șantajat” să voteze pentru acel pachet. Cel care conține referiri și la diaspora. „Nu ascundem că nu am avut de ales” (în 2015), a spus Ioan Cupșa, menționând că liberalii au acceptat un compromis pentru ca în legislație să apară în mod clar anumite prevederi aferente votului românilor din străinătate. De altfel, deputatul orădean a precizat că, încă din toamna trecută, PNL a depus în Parlament un proiect de modificare a legii nu demult votate, cerând revenirea la două tururi în cazul primarlor. Modificarea conține un singur articol „care face reglaje”, afirmă demnitarul subliniind că proiectul a rămas blocat încă de atunci la Senat deoarece PSD nu dorește schimbarea de mai sus și profită de puterea pe care o controlează în Camera superioară a Parlamentului.
nov. 21, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 10, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 24, 2024 0