Cu gândul la semeni, viitorii polițiști de frontieră au donat sânge

elevi donare sange frontieraVineri, 11 decembrie, zeci de elevi ai Şcolii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” au donat sânge. Acțiunea s-a desfășurat la sediul instituției, în cooperare cu Centrul de Transfuzie Sanguină Oradea, în cadrul unui program desfăşurat la nivel naţional. „Cunoscând cât de mare este nevoia de sânge în unităţile spitaliceşti din întreaga ţară am hotărât ca în aceste zile ale postului Crăciunului să ne alăturam acestei acţiuni şi ce poate fi mai uman şi mai generos decât acţiunea în urma căreia o parte din sângele unui om să contribuie la salvarea vieţii unui semen despre care în cele mai multe situaţii nu ştim nimic, nu îl cunoaştem. Să ştim doar că acest gest va alina o suferinţă, va crea şansele reuşitei unei operaţii sau noi speranţe de viaţă”, spune purtătorul de cuvânt al Școlii „A. Iancu”, comisarul Eugen Micheș. A fost pentru a doua oară în acest an când elevii instituției au donat sânge.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 5