Actualizat ianuarie 11th, 2025 1:09 PM
aug. 10, 2011 Florin Coman Actualitate, Sport 0 1118 vizualizari
Incidentul în care a fost implicat sportivul Daniel Brata în dimineaţa zilei de 13 iulie a răscolit lumea sportului bihorean şi românesc, pentru că, deşi activează la Dinamo Braşov şi este originar din Baia Mare, Brata stă mai tot timpul la Oradea unde se antrenează cu lotul naţional. De aici şi confuzia că ar face parte din lotul CSM. De altfel majoritatea sportivilor de la judo au dublă sau triplă legitimare, unii fiind legitimaţi la CSM Judo Club Liberty LPS CSS Bihorul Oradea, în funcţie de nivelul de vârstă al competiţiei la care participă. Însă Brata nu are nimic de a face cu un club din Oradea chiar dacă stă aici aproape tot anul.
Ironia sorţii face ca Pro Sport să fi publicat exact cu o lună înaite de scandal, un interviu cu sportivul, o speranţă olimpică pentru Londra 2012. Acolo Brata declară deschis: Judo-ul nu te învaţă să te baţi, ci să ocoleşti disputele, e un sport disciplinat, nu al răzbunării sau al bătăilor aiurea. S-a mai întâmplat, e drept, să mă ajute ce am învăţat în sală, dar am folosit destul de rar. Prefer să rezolv problemele cu vorba, nu cu bătaia.
Iată cele publicate de ProSport pe 13 iunie:
Un tip deschis, Daniel Brata vorbeşte cu sinceritate despre bucuriile şi dezamăgirile din viaţa unui sportiv, despre gândurile de renunţare, dar mai ales despre detaşarea cu care trebuie să treci peste victorii şi înfrângeri.
Care a fost cel mai greu moment de până acum?
Când am fost operat de menisc la ambii genunchi. Eram la lotul de juniori, aveam 16, 17 ani şi mă gândeam că s-a terminat cu visul meu de a face performanţă în judo.
Dar cel mai fericit?
Prima medalie mare la seniori, în 2005, la Europene. Bronzul cucerit atunci m-a echilibrat foarte mult, mi-a arătat că prin multă muncă totul e posibil.
Te-ai gândit vreodată să renunţi?
În 2003, în ultimul an de juniorat, eram la CSM Baia Mare, nu ieşisem campion naţional niciodată, nu eram prea convins de ce urma să fac şi am zis că la terminarea liceului o să mă las. Însă la începutul anului am primit o ofertă de la Dinamo Braşov şi pe care am acceptat-o.
Cum reuşeşti să rămâi cu picioarele pe pământ după o medalie?
Sunt foarte multe concursuri şi trebuie să uiţi repede, ca să te mobilizezi pentru ce urmează. Dacă nu, se întâmplă să mergi la concurs, să dea un advesar cu tine de saltea, să pierzi din primul tur şi atunci cobori automat cu picioarele pe pământ.
Ce ai câştigat din practicarea acestui sport?
Am învăţat să fiu mai puternic în felul de a gândi, să lupt pentru ceea ce îmi doresc să obţin, să fiu mai calculat, să îmi stăpânesc mai bine emoţiile, să fiu mai ordonat, să îmi organizez mai bine viaţa.
Cum este omul Daniel Brata?
Deşi sunt un tip mare aşa, sunt foarte liniştit (râde). Sunt de gaşcă, îmi place să mă amuz, să fac glume. Nu sunt un tip care ţine duşmănie, ranchiunos.
Ce te enervează?
Oamenii care nu spun lucrurile pe faţă şi îţi spun ceea ce vrei tu să auzi sau ce dă bine, care nu sunt în stare să te privească în ochi şi să îţi spună adevărul.
Lacrimi înainte de Beijing
Când ai plâns ultima dată din cauza judo-ului?
Cred că în 2008. Era o competiţie înainte de Europene, era un turneu de calificare la Jocurile Olimpice de la Beijing, mă băteam cu un japonez pe care îl conduceam cu waza-ari, mai aveam 25 de secunde şi câştigam meciul. Însă a făcut o mişcare şi m-a învins prin ippon, iar în acel moment mi-am dat seama că e posibil să fi ratat calificarea la JO şi mi-au apărut lacrimi în ochi.
La ce te gândeşti când intri pe tatami?
La ce am de făcut, îmi repet încă o dată planul tactic şi încerc să mă ţin de el, mă gândesc ce prize să fac, cum să mă bat. Important este să nu îţi subestimezi niciodată adversarul, să îl tratezi ca egalul tău.
Ai folosit vreodată ce ai învăţat în judo în viaţa de zi cu zi?
Judo-ul nu te învaţă să te baţi, ci să ocoleşti disputele, e un sport disciplinat, nu al răzbunării sau al bătăilor aiurea. S-a mai întâmplat, e drept, să mă ajute ce am învăţat în sală, dar am folosit destul de rar. Prefer să rezolv problemele cu vorba, nu cu bătaia.
Carte de vizită
Daniel Brata
Data naşterii: 29 februarie 1984, Baia Mare
Mondiale: bronz Rotterdam 2005, bronz 2009 Tbilisi
Europene: bronz 2005, bronz 2009
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 10, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 11, 2025 0
ian. 10, 2025 0