Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
feb. 01, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1704 vizualizari
Noi acuze de agresiune fizică au fost făcute la adresa primarului UDMR al comunei Abrămuț, Barcui Barna. Acesta este acuzat de directorul de organizare pe zona Partium al PPMT, Csomortanyi Istvan (foto), că l-ar fi „bătut” chiar în sediu Primăriei. Joi, tânărul lider al partidului rival al UDMR a relatat în fața presei că a fost la ședința Consiliului Local comunal în cadrul acțiunii de monitorizare a activității aleșilor locali ai PPMT (care are 2 consilieri în Abrămuț). După ședință și după o discuție purtată cu secretara Primăriei, Csomortanyi ar fi fost împins în perete și lovit cu pumnul în piept de masivul primar al Abrămuțului. Liderul PPMT susține că Barcui a făcut acest gest din senin, după care i-a și adresat o serie de injurii, iar în momentul în care agresatul ieșea din clădire, primarul a încercat și să îl lovească cu piciorul, dar a ratat. Acest din urmă gest ar fi fost observat de cei doi consilieri PPMT care erau în fața Primăriei. Csomortanyi Istvan a declarat că nu este prima altercarție pe care edilul din Abrămuț o are cu reprezentanții PPMT, cărora le-ar fi spus în vara anului trecut că îi urăște „ca pe niște rahați”. De asemenea, lucru care ar putea să-l facă pe Barcui Barna să ia lecții de box, reprezentantul PPMT afirmă că primarul „lovește ca o fată” și că acesta se va alege cu o (nouă) plângere penală pentru cele săvârșite în această săptămână.
Conform celor publicate de ziarul online Szatmari Monitor, care citează un portal de știri bihorean în limba maghiară, primarul Barcui nu recunoaște cele relatate de Csomortanyi, însă spune răspicat că îi va rupe picioarele dacă mai apare pe teritoriul comunei.
mart. 15, 2018 0
iun. 29, 2017 0
apr. 18, 2017 0
mart. 27, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0