CSM Oradea a încheiat participarea în Liga Națională de handbal masculin. Formația antrenată de Cosmin Liberț a fost învinsă pe terenul lui CS Minaur Baia Mare, scor 37-29.
Meciul s-a desfășurat vineri, în Sala Sporturilor Lascăr Pană. Formația orădeană a fost egala maramureșenilor în primele 14 minute, scor 7-7. A 2-a parte a reprizei a fost controlată de Minaur cu un joc ofensiv productiv, scorul la jumătatea partidei fiind de 18-12.
În repriza a 2-a, CSM Oradea a reușit să se apropie pe tabela de marcaj, scorul în minutul 46 fiind de 28-23. Spre finalul jocului formația gazdă s-a desprins la un maxim de nouă lungimi, însă elevii lui Cosmin Liberț au reușit să reducă din deficit înainte de băimărenii să stabilească rezultatul final.
Valentin Ivancenco, Ciprian Aungurenci și Csongor Szasz au maercat câte cinci goluri fiecare. Răzvan Radu, Viorel Boșca au avut câte patru reușite, Paul Oargă a înscris de trei ori, Ionuț Băban a punctat de două ori, iar Oleksandr Starchenko a terminat cu un gol. Tomas Cip, de la Minaur Baia Mare, a fost cel mai bun marcator al meciului cu șase reușite.
CSM Oradea a avut patru puncte și s-a clasat pe locul 14, ultimul, în Liga Zimbrilor – ediția 2022/23.