CSM Oradea a învins Dinamo București, scor 12-6, în Meciul 1 din semifinalele Superligii Naționale de polo pe apă. Jocul s-a desfășurat vineri, la bazinul Ioan Alexandrescu din Oradea.
Partida a demarat favorabil echipei bucureștene, aceasta marcând primele două goluri. CSM-ul a reacționat și a preluat conducerea, scor 3-2, consemnat la prima pauză. Dinamo a restabilit egalitatea în debutul secvenței a 2-a, dar orădenii s-au desprins decisiv marcând patru goluri până la jumătatea confruntări. Astfel, după 16 minute scorul era de 7-3.
Secvența a 3-a a fost săracă în realizări pe tabela de marcaj. Ambele protagoniste au marcat câte un gol. Ultima secvență a revenit CSM-ului. Avantajul maxim a fost de șapte lungimi, dar Dinamo a stabilit rezultatul final, de 12-6.
Marcatorii CSM Oradea: Mihnea Gheorghe – 3 goluri, Silvian Colodrovschi, Bogdan Remeș – 2 goluri fiecare, respectiv Mateja Asanovic, Tiberiu Negrean, Darian Luncan, Levente Vancsik și Andrei Marinescu – 1 gol fiecare. De cealaltă parte, Matei Luțescu a punctat de trei ori pentru Dinamo București.
Scorul general este de 1-0. Meciul 2 se dispută sâmbătă, ora 12:00, tot la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu. Intrarea este liberă.