CSM Oradea a învins Steaua București, scor 15-11, în ultimul meci din faza grupelor la turneul de Cupa României la polo pe apă. Partida a avut loc vineri, la bazinul Mureșul din Tîrgu Mureș. Pe reprize: 4-3, 5-1, 3-3, 3-4.
Jocul a fost controlat în întregime de elevii lui Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu. Aceștia au ales să dispute acest meci fără Ivan Gusarov, în competițiile interne existând o limită a numărului de jucători străini la trei.
Oradea a marcat primul gol prin Nichita Ilisie, dar Steaua a restabilit egalitatea. Au urmat trei reușite consecutive cu tot atâția marcatori diferiți, Mihnea Gheorghe, Adrian Pășcăluță și Tiberiu Negrean. Bucureștenii au redus din diferență până la prima pauză.
Continuarea a fost favorabilă CSM-ului. Ambele faze ale jocului au funcționat remarcabil, avantajul urcând constant. La jumătatea meciului scorul a fost de 9-4, dar tot orădenii au înscris primul gol din repriza a 3-a pentru a mări ecartul la șase lungimi.
Steaua a încercat să reacționeze, dar nu a găsit soluții în fața jocului extrem de eficient al bihorenilor. Chiar dacă echipa de pe Crișul Repede a fost sancționată cu un număr total de 24 faulturi (inferiorități numerice), iar șase jucători au fost descalificați și s-au dictat trei penalty-uri împotriva orădenilor, meciul a fost dominat în totalitate de aceștia.
Nichita Ilisie și Filip Gardasevic au marcat câte trei goluri, Levente Vancsik și Mihnea Gheorghe au punctat de două ori fiecare, iar David Belenyesi, Tibergiu Negrean, Petar Velkic, Adrian Pășcăluță și Darian Luncan au avut câte un gol marcat pentru CSM Oradea.
Vlad Georgescu de la Steaua București a fost sancționat cu cartonaș roșu.
Amintim că CSM Oradea a depășit în primele două meciuri la acest eveniment pe Politehnica Cluj-Napoca și CSU Oradea. Astfel, cu 9 puncte contabilizate, CSM Oradea s-a clasat pe primul loc în Grupa A.
Sâmbătă, ora 17:00, tot la Tîrgu Mureș, CSM Oradea se duelează cu Rapid București în semifinalele Cupei României. În cealaltă partidă, Steaua București întâlnește pe Dinamo București.