CSM CSU Raiffeisen Oradea a pierdut jocul de la Izmir şi se află la primul eşec din Grupa C a FIBA Europe Cup

CSM CSU Raiffeisen Oradea a fost învinsă pe terenul echipei Aliaga Petkimspor, în cadrul etapei a 3-a din Grupa C în FIBA Europe Cup. Rezultatul final a fost de 84-73.  Partida a avut loc miercuri, la Izmir, fiind transmisă în direct pe FIBA Basketball (YouTube).

Partida a demarat sub semnul echilibrului. Șase schimbări s-au înregistrat pe parcursul primelor zece minute de joc efectiv. Gazdele au trecut la conducere pe finalul sfertului inaugural, la scorul de 17-16. După zece minute tabela de marcaj indica avantaj pentru Aliaga Petkim, 21-18. CSM-ul a restabilit egalitatea la 21, însă turcii au revenit în avantaj și s-au menținut în control până la pauză. Ei s-au desprins pe finalul reprizei, ecartul trecând pentru prima dată de zece lungimi. La jumătatea confruntării scorul era de 42-31.

Kalif Young, cel mai productiv jucător al echipei orădene în prima parte, a comis cea de-a 4-a greșeală personală în minutul 23 al partidei. El a fost retras pe bancă, CSM-ul continuând fără pivot clasic. Bandja Sy a ieșit în evidență la finalizare și a alimentat un parțial de 11-0 prin intermediul căruia Oradea a trecut la conducere, scor 50-49, în minutul 26. Aliaga Petkim a reacționat și  s-a desprins din nou pe finalul sfertului al 3-lea. Scorul la intrarea în secvența decisivă era de 63-52. Secvența decisivă a început tensionat. Sayeed Pridgett a fost sancționat cu fault tehnic pentru o altercație cu un adversar și implicit a fost descalificat, ajungând la cinci greșeli personale. Orădenii nu au găsit soluții să reducă din deficit, meciul încheindu-se cu victoria formației turce la 11 lungimi.

Kris Richard a totalizat 17 puncte, 5 pase decisive, Kalif Young a adăugat 15 puncte, 7 recuperări, iar Bandja Sy a reușit 12 puncte, 6 recuperări pentru CSM CSU Raiffeisen Oradea. Yannick Franke a replicat cu 24 puncte, iar Martynas Sajus a adăugat 17 puncte pentru învingători.

Emmanuel Nzekwesi a absentat din angrenajul echipei ca urmare a accidentării la coapsă suferită în meciul anterior. El nu a efectuat deplasarea cu echipa în Turcia.

CSM CSU Raiffeisen Oradea are 2-1 la general în Grupa C din FIBA Europe Cup la jumătatea sezonului regulat. Urmează un nou meci în deplasare, de această dată în Liga Națională. Adversar este FC Argeș Pitești, partida urmând să aibă loc sâmbătă (01.11), ora 18:00, în direct pe FRB TV (YouTube).

Distribuie