CSM CSU Oradea dă bătălia finală pentru calificarea în ultimul act al Ligii Naţionale la baschet!

CSM CSU Oradea primește replica echipei CSO Voluntari în Meciul 5 din semifinalele Ligii Naționale de baschet masculin. Partida are loc miercuri, ora 19:00, la Oradea Arena.

După ce a pierdut în prelungiri Meciul 1, pe teren propriu, CSM-ul a câștigat următoarele două confruntări. Una din postură de gazdă, iar cealaltă din cea de oaspete. Ambele victorii au fost concludente, chiar dacă au avut desfășurare diferită. Meciul 4 a revenit însă echipei ilfovene, care s-a dezlănțuit pe faza ofensivă în secvența decisivă, forțând astfel intrarea în joc decisiv.

Se întâmplă pentru a 2-a oară consecutiv ca Oradea și Voluntari să se întâlnească într-un Meci 5. Anul trecut acest lucru s-a întâmplat tot în semifinalele LNBM. Atunci, CSM-ul s-a desprins la 2-0, dar CSO a reacționat și a restabilit egalitatea. Jocul decisiv a avut loc la Oradea Arena, seria încheindu-se cu victorii pe linie pentru gazde. Amintim că este a 3-a semifinală de campionat între aceste echipe. Prima s-a consemnat în 2022.

Așadar, la distanță de trei luni și jumătate, CSM CSU Oradea dispută un nou meci decisiv pe teren propriu în compania lui CSO Voluntari. În finala Cupei României din 16 Februarie anul curent, formația ilfoveană a controlat jocul în totalitate și a obținut primul trofeu stagional. Ulterior, echipa lui Ainars Bagatskis a triumfat și în European North Basketball League.

CSM CSU Oradea este în formulă completă premergător Meciului 5. Este limpede că bihorenii au nevoie de contribuții consistente din partea tuturor componenților rotației de bază. Aceasta trebuie să fie resimțită de echipă în ambele faze ale jocului. Experiența și dorința de victorie sunt argumente ce vin în sprijinul avantajului terenului propriu. Unul ce poate fi exploatat cu ajutorul suporterilor, așteptați în număr mare și cu o energie deplină pentru un meci de totul sau nimic.

Formația din Voluntari ar putea miza pe serviciile pivotului Alex Olah. Jucătorul echipei naționale a României a fost accidentat, fiind indisponibil pe parcursul ultimelor două luni. Ceilalți jucători al ilfovenilor sunt apți. Echipa antrenată de Ainars Bagatskis este deosebit de periculoasă, având 7-8 jucători capabili să marcheze cu ușurință din orice zonă a terenului.

Oradea trebuie să dubleze avantajul la recuperare cu puncte din spațiul de trei secunde. De asemenea, ofensiva nu poate să fie la fel de modestă precum în Meciul 4, întrucât acest lucru ar fi fatal echipei bihorene.

Bilete se găsesc AICI. Abonamentele sunt valabile la acest joc.

Întâlnirea va fi transmisă în direct pe DigiSport 3, PrimaSport și FRB TV (YouTube).

Învingătoarea avansează în finala Ligii Naționale, iar învinsa va disputa finala mică.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 30 = 39