CSM CSU Oradea a învins Sibiul şi în FIBA Europe Cup!

CSM CSU Oradea a învins BC CSU Sibiu, scor 92-86, după o repriză de prelungiri în prima etapă din FIBA Europe Cup. Partida a avut loc la Arena Antonio Alexe, în cursul serii de miercuri.

Partida a demarat cu Broussard, Richard, Fometescu, Zekovic și Watson. Jocul a fost echilibrat, cele două formații succedându-se de mai multe ori la conducere pe parcursul primei secvențe, însă elevii lui Cristian Achim au avut inițiativa la finalul acesteia. Roș-albaștrii au avut un avantaj maxim de 11 puncte, dar Sibiul a replicat prompt. Scorul după primele zece minute de joc efectiv a fost de 23-20 pentru CSM CSU Oradea.

Sibiul a început mai bine sfertul 2. Barry Stewart și Rolland Torok au găsit ținta de la distanță, în timp ce formația orădeană a găsit soluții din spațiul de trei secunde. De altfel, Oradea a terminat prima repriză cu 18 reușite de două puncte și un procentaj de 72% la acest capitol. Nikola Markovic a avut mai multe apariții la finalizare, similar lui Aaron Broussard și Nikola Markovic. Scorul la jumătatea partidei a fost de 49-41 în favoarea orădenilor.

Sfertul al 3-lea s-a desfășurat sub semnul echilibrului, însă formația orădeană s-a menținut în avantaj pe tabela de marcaj. Roș-albaștrii au beneficiat de contribuții consistente din partea lui Nikola Markovic și Aaron Broussard. În replică, Sibiul a beneficiat de mai multe reușite de pe semicerc din partea lui Barry Stewart, iar Jared Jordan și-a pus colegii în situații favorabile. La intrarea în sfertul 4 scorul era de 70-61.

Formația pregătită de Cristian Achim părea să aibo controlul asupra tabelei de marcaj. CSM-ul s-a desprins la peste zece puncte cu mai puțin de patru minute înainte de final, scor 77-66. Ulterior Kris Richard a marcat un coș cu fault, în replică la reușita lui Jordan Chatman, însă Oradea nu a mai înscris niciun punct în ultimele două minute și 14 secunde din timpul regulamentar. Barry Stewart și Rolland Torok au marcat de pe semicerc, după care același Stewart a punctat de la linia de pedeapsă pentru a egala la 80. Ambele echipe au avut câte o șansă să marcheze, dar nu au făcut-o, astfel încât partida a intrat în prelungiri.

Bihorenii au marcat primele patru puncte din repriza de prelungiri, toate purtând semnătura lui Nikola Markovic. Tot el a marcat și următorul coș al CSM-ului, după o liberă semnată Torok, pentru ca apoi Nikola să-l servească pe Zekovic pentru un coș de trei puncte. CSU nu a renunțat, iar Stewart a mai găsit o dată ținta de afară, însă Dragan Zekovic a consfințit victoria cu o nouă triplă, prin care a stabilit rezultatul final.

Nikola Markovic a totalizat 21 puncte, Dragan Zekovic a adăugat 16 puncte, Aaron Broussard a terminat cu 15 puncte, 7 pase decisive, iar Kris Richard a izbutit 10 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive pentru CSM CSU Oradea. În replică, Barry Stewart a totalizat 29 puncte, cu 8/12 la aruncările de trei puncte, Isaiah Philmore a adăugat 19 puncte, 6 recuperări, Rolland Torok a izbutit 11 puncte, 5 recuperări, iar Jared Jordan a izbutit 10 pase puncte.

CSM CSU Oradea are 1-0 în Grupa D din FIBA Europe Cup. Urmează trei meciuri consecutive în deplasare pentru formația bihoreană în cupele europene.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

61 − = 58