Actualizat aprilie 11th, 2025 10:54 AM
apr. 23, 2022 Adrian Popa Actualitate, Baschet, Sport 0 1460 vizualizari
CSM CSU Oradea a învins BC Athletic Neptun Constanța, scor 83-68, într-un meci contând pentru etapa a 26-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin. Partida a avut loc vineri, la Arena Antonio Alexe din Oradea.
Roș-albaștrii s-au apărat foarte bine pe tot parcursul primelor 20 minute de joc. Constanța a avut intensitate și prezență la recuperare, oferind o replică solidă și s-a menținut aproape pe tot parcursul primelor 20 minute de joc efectiv. Totuși, CSM-ul s-a instalat la conducere și cu mici excepții s-a aflat în avantaj pe tabela de marcaj. Gazdele au marcat ultimele zece puncte ale primei reprize și s-au desprins la 41-28.
Repriza secundă a fost controlată de bihoreni. Aceștia s-au dezlănțuit din punct de vedere ofensiv, reușind să înscris 28 puncte în sfertul al 3-lea și au mărit avantajul la un maxim de 27 lungimi în deschiderea secvenței decisive. Procentajul foarte bun la aruncările de două puncte a oferit orădenilor un avantaj substanțial, chiar dacă oaspeții au reușit să reducă din deficit pe final.
Mark Ogden a totalizat 15 puncte, Alex Gavrilovic și Garlon Green au terminat cu câte 14 puncte, iar Nikola Markovic a bifat 10 puncte, 6 recuperări pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Khalif Spicer a reușit 17 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive și 2 capace pentru formația constănțeană.
Este a 7-a victorie consecutivă pentru formația orădeană. Bilanțul general al CSM-ului devine 22-7. Următorul meci este programat vineri (29.04), ora 17:45, la Voluntari. Acesta va fi transmis în direct pe DigiSport și Prima Sport.
apr. 04, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 29, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0
apr. 10, 2025 0