CSM CSU Oradea a fost învinsă în finala Cupei României la baschet masculin. Roș-albaștrii au cedat în confruntarea cu CSO Voluntari, desfășurată duminică, la Oradea Arena, cu scorul de 83-93.
Partida a demarat în nota de dominare a formației din Voluntari. Aceasta a marcat primele 11 puncte ale partidei și a impus ritmul în continuare. Ilfovenii au fost mai preciși la semicerc, dar și la linia de pedeapsă, având în Alex Olah un jucător extrem de productiv, iar în Michael Caffey un fin organizator al jocului. La prima pauză scorul era de 27-20.
Orădenii au reușit să echilibreze jocul în debutul celei de-a 2-a secvențe. În pofida unui joc lipsit de idei și claritate, Kris Richard a reușit să restabilească egalitatea la 31. Voluntari a revenit în avantaj, dar Brandon Brown a readus Oradea la un punct în spate. Finalul reprizei a fost controlat de ilfoveni, aceștia desprinzându-se din nou. Scorul după 20 minute de joc era de 45-37.
Jocul echipei din Voluntari a fost mai eficient și mai bun în debutul reprizei secunde. De altfel, deficitul CSM-ului a urcat la 15 puncte, scor 41-56. A urmat o reacție, roș-albaștrii realizând un parțial de 10-0 pentru a se apropia la două posesii. Nu a fost suficient pentru a schimbat balanța întrucât echipa adversă a reușit să reacționeze și să se desprindă din nou, scor 67-58.
Sfertul decisiv a început cu o echipă ilfoveană mai inspirată, aceasta marcând primele șapte puncte și s-a desprins la un nou avantaj maxim pe tabela de marcaj. Travante Williams a înscris de două ori de pe semicerc, dar a urmat descalificarea lui Bobe Nicolescu și un fault tehnic la bancă. Schimbarea în joc nu a survenit, ilfovenii controlând situația până la finalul partidei pentru a-și trece în cont al 3-lea trofeu de cupă din palmares.
Travante Williams a totalizat 19 puncte, 4 recuperări, Sayeed Pridgett a adăugat 17 puncte, 4 pase decisive, iar Kris Richard a încheiat cu 16 puncte pentru CSM CSU Oradea. Lewis Sullivan a replicat cu 16 puncte, Michael Caffey a totalizat 10 puncte, 10 pase decisive, ilfovenii având șapte jucători cu cel puțin zece puncte marcate în finală.