După cum se precizează în actul normativ respectiv, medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, sunt obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre, începând cu prima zi a săptămânii şi până vineri, între orele 15:00 – 08:00. De asemenea, medicii de familie vor fi obligați să muncească la centrele acestea și în zilele de sâmbătă şi duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă efectuându-se în intervalul 08:00 – 08:00 (a doua zi). Decizia Guvernului se referă și la zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă, acestea urmând a fi stabilite de Direcţia de Sănătate Publică, cu acordul prealabil al caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale. De menționat că înfiinţarea unui centru de permanenţă se va realiza prin dispoziţie emisă de către directorul executiv al DSP din județul în cauză, cu acordul prealabil al autorităţilor locale. Ministerul Sănătății (MS) a propus ca centrele de permanenţă să poată fi înfiinţate atât în oraşele mari, cât şi în zonele rurale, iar Guvernul a aprobat acest aspect. Scopul este ca pacienţii să poată accesa servicii de asistenţă medicală primară, indiferent de oră şi de zonă. Conform site-ului MS, pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi retribuiţi, suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă. Există și sancțiuni pentru neconformare: dacă medicii de familie nu respectă obligaţiile impuse de noile reglementări, casele de asigurări de sănătate cu care sunt în relaţie contractuală vor diminua lunar, cu 10%, valoarea minimă garantată a punctului per capita, respectiv venitul lunar al medicilor nou-veniţi într-o localitate stabilit in conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.