Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 13, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1554 vizualizari
Se apropie momentul în care premierul desemnat, Dacian Cioloș, va anunța lista miniștrilor cu care va merge în Parlament pentru votul de învestitură. Într-o parte a presei centrale a apărut informația conform căreia UDMR i l-ar fi propus lui Cioloș pe deputatul Cseke Attila pentru funcția de ministru al Sănătății. Despre acest subiect, senatorul Biro Rozalia a declarat vineri la Oradea că UDMR, deși toată clasa politică recunoaște că poate oferi specialiști buni, încă nu a luat în considerare niciun nume concret pentru un eventual post de ministru în Guvernul tehnocrat al României. Potrivit lui Biro, ca de obicei, înainte de eventuale negocieri de acest tip, maghiarii vor să vadă proiectul de program de guvernare, iar dacă în acesta se regăsesc teme ale UDMR, atunci poate fi vorba despre susținere în Parlament și / sau participare la actul guvernamental. Chiar dacă numai prin secretari de stat. „Nu avem nicio listă cu propuneri. Noi nu condiționăm susținerea de numirea anumitor persoane în Guvern”, a punctat Biro Rozalia.
Președintele Consiliului Reprezentanților Unionali al UDMR a mai declarat la solicitarea bihorstiri.ro că nu a crezut că Victor Ponta va demisiona, dar nici că PNL „nu e pregătit să guverneze”. Biro crede că „partidele nu au curajul să guverneze din cauza presiunii societății civile” și spune că, având în vedere situația dată (n.b.: Guvern tehnocrat și partide în Opoziție față de potențialul Executiv condus de Dacian Cioloș), va fi nevoie de un dialog mult mai pronunțat și mai constructiv între formațiunile politice reprezentate în Parlament.
oct. 24, 2018 0
sept. 28, 2018 0
sept. 28, 2017 0
sept. 22, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0