După ce s-a ocupat de spitale (și se speră că această ocupație să continue), ministrul bihorean al Sănătății, Cseke Attila, își întoarce privirea în direcția Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Conform unui comunicat de presă de joi, 24 februarie, grație Ordinului semnat de Cseke, 5 substații din județul nostru vor beneficia de un total de 1,08 milioane lei. Banii vor fi folosiți pentru lucrări de reparaţii capitale la sediile SAJ din Aleşd (200.000 lei), Salonta (250.000 lei), Marghita (180.000 lei), Beiuş (150.000 lei) şi Ştei (300.000 lei). Decizia Ministerului Sănătății a fost luată după centralizarea unui necesar financiar primit din teritoriu.