Actualizat decembrie 17th, 2024 9:51 PM
sept. 08, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1872 vizualizari
CS Oşorhei a cedat în minutul 90+3, la ultima fază a jocului pe care echipa antrenată de Cosmin Bodea l-a susţinut la Satu Mare, în compania echipei locale Olimpia, la debutul în Liga 3. Olimpia s-a impus cu 2-1 iar bihorenii au evoluat o oră cu un jucător în minus după ce fundaşul central Tăut a fost eliminat pentru cumul de cartonaşe galbene.
Partida de la Satu Mare a debutat cu jucători bihoreni timoraţi de miza primei partide disputate în Liga 3. După primul sfert de oră CS Oşorhei a preluat controlul partidei iar în minutul 9 Galea a scăpat singur cu Şuta dar l-a luat la ţintă pe portarul Olimpiei. Peste cinci minte faza s-a repetat, Lucian Todea fiind singur cu portarul sătmărenilor care a reuşit să respingă din nou. Olimpia a ripostat şi şi-a trecut în cont trei ocazii însă portarul Sălăjan, considerat de oficialii echipei din Oşorhei, cel mai bun jucător al oaspeţilor, a reuşit să se opună de fiecare dată.
În minutul 32 Cristian Molnar a fost găsit cu o pasă în careu, neaşteptat de liber iar mijlocaşul gazdelor a marcat, dintr-o fază la care fundaşii bihoreni au solicitat ofsaid.
Echilibrul jocului s-a rupt în minutul 40 când Tăut a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. De altfel întreaga linie defensivă bihoreană a fost „îngălbenită” până în minutul 30.
După pauză de la vestiare a ieşit parcă o altă echipă a celor de la CS Oşorhei. Au fost momente bune în care Olimpia nu a ieşit din propria jumătate deşi evolua cu un om în plus. Conform cursului jocului, bihorenii au reuşit să egaleze. Galea şi pus în valoare şutul foarte bun şi a marcat cu o execuţie de la 25 de metri în minutul 76.
A urmat forcingul celor de la Olimpia care au abuzat de centrări în careul oaspeţilor. A fost îndeajuns o singură secunde de neatenţie, chiar ultima secundă când la o astfel de centrare bihorenii au respins slab, au bâlbâit mingea iar Hănuş a marcat cu un şut cu latul fără o forţă prea mare. CS Oşorhei pierde în ultima secundă la Satu Mare, la principala favorită la promovare dar echipa a arătat destul de bine ca exprimare a jocului.
„Nu am ce să le reproşez băieţilor. Fotbalul te pedepseşte dacă nu-l tratezi cu maximum de atenţie. Noi am ratat în debut ocazii rarisime iar apoi am plătit. În final a fost acea secundă de neatenţie care ne-a privat de un punct altfel meritat”, a spus Cosmin Bodea, antrenorul echipei din Oşorhei.
Nici preşedintele Alex Krenek nu consideră că echipa ar fi meritat să piardă şi priveşte partea bună a paharului. „Am avut un joc bun şi nu am ce reproşa arbitrajului. Am avut ghinion pentru că aşa se numeşte atunci când primeşti gol în minutul 93 la ultima fază. Meciul în sine ne dă speranţe că avem o echipă competitivă. Este păcat doar că am pierdut în ultimul minut dar, ceea ce este mai important, jocul ne dă speranţe”, a conchis Alex Krenek.
CS Oşorhei: Sălăjan – Fitero, Tăut, Pintea, Briciu (72 Cura) – Lukacs, Pop Şerban, Magda, Galea (80 Olariu) – Todea – Lupaşcu (67 Ban). Antrenor: Cosmin Bodea.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Baia Mare cu Adrian Şuta la centru asistat de Maghiar Marius şi Ionuţ Sava. Observatori: Popovici Cornel şi Pop Florin (Cluj).
foto: Mara Ivan
jdd.ro
nov. 16, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 04, 2024 0
dec. 16, 2024 0
dec. 14, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!