Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
iul. 29, 2019 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 2169 vizualizari
Arta naivă rezonează din nou, ca în fiecare an în această perioadă, cu sufletele orădenilor, prin expoziţia „Cronologia timpului” a pictorului naiv Mircea Cojocaru, aflată pe simezele Sinagogii Neologe Sion, spaţiu cultural neconvenţional. Pînzele expuse sunt aşezate în ordinea cronologică a evoluţiei artistului, şirul firesc al vremii fiind întrerupt, din loc în loc, de câte un autoportret situat în diverse perioade ale vieţii sale artistice.
Născut la 2 august în comuna Schela, Mircea Cojocaru a terminat toate şcolile la oraş, în Galaţi: şcoala generală, apoi Liceul Metalurgic. A avut un singur loc de muncă, o viaţă întreagă, la Combinatul Siderurgic Galaţi. În 1985 a absolvit Şcoala Populară de Arte din Galaţi, ale cărei cursuri le-a urmat timp de cinci ani ! Văzînd talentul său, profesorii l-au înscris la Cenaclul „Camil Ressu”, unde se adunau toţi artiştii din Galaţi. Încurajările colegilor de la cenaclu i-au prins bine lui Mircea Cojocaru, acesta progresînd foarte mult în arta naivă. A fost membru al cenaclului timp de 15 ani ! Prima expoziţie personală a vernisat-o în 1980, la Librăria Centrală din Galaţi. Au urmat alte expoziţii personale, la Teatrul Dramatic, Teatrul Muzical şi alte instituţii de cultură din oraş, apoi la Bucureşti, Iaşi, Vaslui, Piteşti, Constanţa şi alte oraşe din ţară. De asemenea, a vernisat cîteva expoziţii personale împreună cu pictoriţa Ioana Gheorghiu. Artistul naiv are, de asemenea, numeroase expoziţii colective în ţară şi în străinătate (Belgia, Canada, Franţa, Luxemburg, Israel, Spania, Italia, Statele Unite etc.). Mircea Cojocaru participă la fiecare ediţie a Festivalului Naţional de Artă Naivă (ce are loc anual, în luna octombrie, la Oradea), fiind membru al Asociaţiei Artiştilor Naivi din România.
Autodidact, privitor atent al spectacolului vieţii rurale deşi a trăit o viaţă întreagă „la oraş”, pictorul naiv Mircea Cojocaru ascunde în suflet spectacolul arhetipal al istoriei sărbătoreşti a satului natal. Căci comuna Schela pare să fi rămas pentru totdeauna Urform-ul original la care se raportează de o viaţă în arta sa. Artistul dezvăluie privirii, cu fiecare pânză, simplitatea de început a tuturor lucrurilor, aducând în plan aperceptiv vârsta adamică a faptelor şi întâmplărilor derulate cotidian „la ţară”.
nov. 18, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 18, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0