Actualizat aprilie 9th, 2025 12:06 AM
apr. 13, 2013 Andrei Şandor Actualitate 2 1735 vizualizari
Președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Cornel Popa, a dat azi (12 aprilie) două vești legate de drumurile
de centură care îi sunt foarte apropiate sufletului. Vestea posibil bună se referă la șoseaua ocolitoare a orașului Aleșd care, potrivit lui Popa, are prima șansă la finanțare, considerându-se că traficul prin orașul „tăiat” de drumul E60 ar trebui descongestionat. Liderul CJ spune că, zilnic, prin Aleșd trec aproximativ 17.600 de mașini. În ceea ce privește posibilitatea ca Vașcăul să aibă și el o centură ocolitoare, acest lucru pare imposibil. Președintele Cornel Popa a transmis azi, în cadrul Conferinței regionale organizate de Federația Patronilor Bihor, că această investiție este una „neinteresantă” căci ar deservi un oraș de numai 10.000 de locuitori. Desigur, șeful județului a profitat de prezența Mărioarei Capră, director în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, care a auzit întreaga expunere a lui Popa. Cine știe, poate femeia nu a ascultat degeaba. Tot azi, șeful CJ a precizat că costurile cu centura Șteiului (prin care tranzitează cam 15.000 de mașini pe zi) s-ar ridica la 147 milioane lei. După cum se știe, de ani de zile, încă de când activa în Parlamentul României, Cornel Popa a militat pentru realizarea de centuri ocolitoare în jurul orașelor bihorene, iar pentru Aleșd și Ștei există și proiecte finalizate.
aug. 27, 2024 0
iul. 29, 2024 0
mai 20, 2024 0
mart. 11, 2024 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 08, 2025 0
MA ASTEPTAM DE LA cornel popa SA ZICA CEVA DE DE DN 76…centurile steiului si a vascaului sunt functionale…ori a fost beat, ori voi nu stiti ce scrieti…NASPA, JENANT!
daca se face autostrada Transilvania, a carui tata se lauda ca este, nu isi mai are sensul centura alesdului, nu credeti? traficul ar fi preluat in mare parte de autostrada. se pare insa ca popa nu mai prinde in viata proiectul sau la cum decurg lucrurile