Popa s-a referit concret la situația campusului școlar unde ar fi trebuit deja mutați elevii și profesorii de la Colegiul Economic „Partenie Cosma”. Senatorul PNL susține că a fost personal să se intereseze la minister de intențiile pe care cei de la București le au cu privire la obiectivul demarat pe vremea Guvernului Tăriceanu. Spre surpinderea lui Cornel Popa, oficialii au preferat să reproșeze că au fost „atacate prea multe campusuri”, deci peste posibilitățile financiare (de acum) ale bugetului. Altfel spus, Oradea nefiind de culoare guvernamentală (decât pe jumătate), campusul de aici nu este o prioritate. Potrivit liderului PNL Bihor, poate și mai șocant este că Inspectoratul Școlar Județean nu a făcut niciun fel de demers pentru a mișca lucrurile. Cu toate acestea, senatorul Popa spune că va încerca să facă lobby și se așteaptă ca cel puțin parlamentarii din Bihor ai UDMR să i se alăture în acest demers, deoarece Liceul „Szent Laszlo” este beneficiarul direct al retrocedării în urma căreia Colegiul „Partenie Cosma” a fost mutat către periferia Oradiei .