Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 05, 2016 Andrei Şandor Cultură 0 1515 vizualizari
Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria lansează o provocare interesantă în direcția copiilor cu vârste între 6 și 12 ani. Pentru a-i implica în marcarea Zilei Mondiale a Teatrelor de Păpuși, micuții care se visează actori au acum șansa lor. Până pe 16 martie, cu acordul părinților, ei se pot înscrie la evenimentul Teatrul meu de Păpuși și pot demonstra că sunt creativi și că au talent. Pe de o parte, ei trebuie să-şi confecţioneze propriile păpuşi, iar pe de altă parte, cu ajutorul creațiilor lor, micuții vor prezenta o scenetă de maximum 5 minute. „Scenetele pot fi atât fragmente din basme, poveşti, poezii, fabule, cântece, cât şi creaţii proprii, iar participanţii se pot prezenta fie individual, fie în echipe”, se arată într-un comunicat al Teatrului Regina Maria. Artiștii instituției recomandă utilizarea unor obiecte precum șosete, figurine decupate, linguri de lemn costumate, pet-uri, ambalaje, hârtie, materiale textile, legume, fructe, plastilină sau alte obiecte casnice care se pot transforma în personaje. Juriul va fi format din actorii Trupei Arcadia, iar participanţii vor fi răsplătiţi pe măsura talentului şi ingeniozităţii. Evenimentul cel mare va avea loc la Sala Arcadia, în data de 20 martie, de la or 11.
Pentru că locurile sunt limitate, cei de la Teatru îndeamnă la înscriere, fie via E-mail (adresa: teatrularcadia@gmail.com), fie la Agenţia de Bilete a Teatrului Regina Maria. De asemenea, poate fi folosit numărul de telefon 0259.440.742.
foto – Crișana
nov. 07, 2024 0
nov. 06, 2024 0
oct. 18, 2024 0
oct. 09, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0