Actualizat noiembrie 22nd, 2024 1:02 PM
iul. 17, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1395 vizualizari
Centrul Pro Cariere (primul centru de dezvoltare personală din Oradea și din țară care oferă programe de dezvoltare personală pentru toate vârstele) din Parcul I. C. Brătianu din Oradea se gândește la copiii care nu au plecat din oraș în această vacanță mare. Au fost elaborate programele de vară „Upi, țestoasa stelară” și „I am I” cu ursulețul polar Doni şi elefănțelul Efi. Potrivit reprezentanților Centrului, acestea orferă părinţilor şi copiilor multe avantaje. În mod evident, pentru părinţi, avantajul este că au unde să își lase micuții în timp ce își rezolvă diverse probleme sau cât timp sunt la serviciu. De asemenea, copiii pot să își facă noi prieteni în timp ce se familiarizează cu lumea celor trei camarazi. „Copiii se vor distra împreună cu Upi, Doni şi Efi învăţand despre emoții, comportamente adecvate şi relații sociale pozitive prin intermediul poveștilor, cântecelor și jocurilor interesante”, se arată într-o informare primită de la Centrul Pro Cariere. Pentru ca programele să aibă succesul scontat, copiii participanți sunt coordonați de o echipă de specialiști în domeniul psihologiei educaționale. Activitățile se desfașoară de luni până vineri, între orele 10 – 12:30 (Upi, țestoasa stelară) și după-masa în intervalul orar 17 – 19:30 (I am I). Pentru diversificare, în fiecare săptămâna se desfășoară un modul cu o tematică diferită, importantă pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Informații suplimentare despre program și modalitatea de înscriere pot fi consultate urmărind acest link sau la numărul de telefon 0737.341.547.
mai 24, 2017 0
iun. 02, 2014 0
iun. 02, 2014 0
iul. 05, 2013 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0