Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
oct. 06, 2023 Adrian Popa Actualitate 0 893 vizualizari
În intervalul 30 august – 30 septembrie echipele de control constituite la ordinul prefectului Dumitru Țiplea au efectuat în medie cca 41 de verificări zilnic, fiind prezente în 872 de locații, respectiv la 21 de instituții și la 710 operatori economici. De asemenea, controalele au vizat și 141 de mijloace de transport. În urma verificărilor au fost aplicate 396 de sancțiuni, din care 286 cu avertisment și 110 cu amenzi în valoare totală de 706.500 lei. Totodată, au fost dispuse 411 măsuri, din care 18 cu suspendarea activității până la remedierea deficiențelor și 10 retrageri de autorizații de funcționare.
Reamintim că echipele de control sunt compuse din reprezentanți ai 10 instituții, respectiv: Inspectoratul Teritorial Oradea al Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul Teritorial Oradea al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii de Mediu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor), Inspectoratul de Poliție Județean Bihor (IPJ), Direcția antifraudă a Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor (ANAF), Biroul Vamal de Interior Bihor, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor (ITM) și Reprezentanţa Bihor a Registrului Auto Român (RAR).
Operațiunile de control de la nivelul județului Bihor se desfășoară în intervalul 30 august – 31 octombrie, sub coordonarea Instituția Prefectului – Județul Bihor, care centralizează datele și întocmește zilnic rapoarte către Ministerul Afacerilor Interne.
„Am lansat în repetate rânduri apeluri către agenții economici să facă toate demersurile pentru a asigura operarea în siguranță. Se pare că în unele cazuri doar măsurile drastice funcționează și îndemn echipele de control să le aplice fără abatere, pentru a asigura în acest fel siguranța noastră, a cetățenilor„, a declarat prefectul Dumitru Țiplea.
mart. 22, 2024 0
feb. 27, 2024 0
nov. 03, 2023 0
sept. 08, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0