Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
nov. 23, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1819 vizualizari
Criticată de ecologiştii care reclamă raderea tuturor copacilor care erau acolo, lucrarea de amenajare a malului stâng al Crişului Repede merge înainte. În paralel cu intervenţia Administraţiai Bazinale de Apă „Crişuri”, Primăria Oradea face paşii pentru a putea continua şantierul cu partea estetică, atunci când se va putea. Administraţia locală a colaborat cu firma de arhitectură Noua Opţiune din Baia Mare, iar ieri, 22 noiembrie, viceprimarul Mircea Mălan a prezentat planşe cu felul în care ar urma să arate porţiunea dintre Podul Sf. Ladislau şi viitorul pod care va fi clădit în locul pasarelei de la fostul Centru de Calcul.
„Proiectul dorește restaurarea întregii zone, cuprinzând stâlpii, corpurile de iluminat şi jardinierele, operă a arhitecţilor Jozsef şi Laszlo Vago, precum şi coborârea spre cursul de apă, care se dorește reabilitată şi pusă în valoare, astfel încât zona să devină una atractivă, completând armonios, prin amenajare, imaginea clădirilor istorice din jur. Proiectul a urmărit ca malul apei, cu acel zid masiv de beton, prin niște stâlpi foarte simpli și prin zone verzi, inclusiv cu coborârile spre Criș, să ofere orădeanului o senzație de siguranță și de liniște. Materialele folosite vor fi de foarte bună calitate, malul fiind amenajat cu granit din blocuri masive. Zona verde va cuprinde doar plante care cresc în mod natural pe malul Crișului. De asemenea, va exista posibilitatea ca pietonii să treacă pe sub podul Sf. Ladislau. Aleea care duce spre Podul Centenarului se va extinde în consolă peste Criș, unde apare o balustradă foarte simplă, cu replicarea balcoanelor care azi sunt construite din beton și fier”, a explicat Mălan. În completare, e de ştiut că trotuarul va fi pavat cu piatră, precum în Piața Unirii, iar de-a lungul străzii Principatele Unite va fi trasată o pistă de biciclete, pe carosabil, lângă trotuar. Ca în cazul proiectului de pietonalizare a străzii Aurel Lazăr (link), Municipalitatea încă nu are un cost estimat deoarece partea tehnică încă nu e 100% finalizată. Orădenii pot veni cu sugestii şi idei prin care să completeze cele prezentate de Mircea Mălan.
Cel mai probabil în luna decembrie, şi materialul aferent noului look al malului stâng al Crişului va intra în plenul Consiliului Local şi va primi votul de adoptare. Iar în cursul anului 2018 lucrările vor fi realizate. Ar fi frumos ca inaugurarea, la 1 decembrie anul viitor, a Podului Centenarului să găsească un nou tronson de mal finalizat. Şi nimeni nu se va supăra dacă lucrarea va fi mai de calitate şi mai plăcută privirii decât ceea ce s-a făcut vis-a-vis.
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0