Actualizat decembrie 3rd, 2024 1:31 PM
iul. 15, 2014 Redacţia BihorŞtiri.ro Se aude că 0 2045 vizualizari
La începutul lunii, Primăria Oradea a anunțat reluarea lucrărilor la podul abandonat din zona Făcliei/Dragoș Vodă. După mult criticata și dezbătuta negociere directă între Municipalitate și Construcții Bihor SA. Acest procedeu a fost votat de majoritatea din Consiliul Local (CL), deci decizia a trebuit trimisă spre „promulgare” la Instituția Prefectului. Votul din CL a fost dat la sfârșitul lunii aprilie. De atunci, juriștii Prefecturii încă nu au avut timp să se pronunțe cu privire la acest subiect, conform informațiilor pe care le avem la această oră. Între timp, firma Construcții Bihor – care a reușit să se înțeleagă cu Primăria pe valoarea lucrării – a semnat contractul și a redemarat șantierul. Ar fi interesant să ne trezim cu aviz de nelegalitate în privința negocierii directe, lucru pe care unele surse apropiate PSD nu îl văd ca fiind imposibil. Dar cel mai frumos ar fi ca avizul de nelegalitate să vină după ce podul va fi terminat!
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 27, 2024 0
nov. 20, 2024 0
iul. 09, 2018 0
mai 20, 2018 0
mai 19, 2018 0
mai 06, 2018 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!