Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 21, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1010 vizualizari
Un exemplar original extrem de rar a Constituției lui Anderson, ediția 1784, se află în custodia Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor, completând astfel colecția Templului Francmasoneriei din Oradea. Exemplarul a fost restaurat în prealabil de către specialiștii Muzeului National Bruckenthal, printr-o procedură specifică ce a durat câteva luni.
Apărută la scurtă vreme de la nasterea Francmasoneriei, cartea “Constituțiile lui Anderson” reprezintă și astăzi cea mai cunoscută și mai valoroasă operă masonică publicată. Această “Carta universală” a masoneriei este considerată ca fiind documentul fondator al ordinului masonic modern, iar prezența unui exemplar original îmbogățește consistent colectia inedită de artefacte masonice aflată la dispoziția publicului vizitator în Templu.
„O Constituție reprezintă un document fundamental care stabilește o formă de organizare, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale unei entități politice sau sociale. Un astfel de set de reguli, principii și norme guvernează, de asemenea, funcționarea și organizarea lojilor masonice, prin intermediul principiilor și regulilor stipulate ce reflectă valorile și tradițiile specifice mișcării masonice. Cel mai important document masonic în acest sens îl reprezintă “Constituția lui Anderson” scrisă acum 300 de ani, în 1723’’, transmite Angela Lupșea, directorul executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor .
Francmasonii din întreaga lume se raportează la acest document ce oficializează pentru prima dată trecerea de la masoneria operativă la cea speculativă.
Pentru a marca trei sute de ani de la publicarea în 1723 a ”Constituțiilor lui Anderson”, în miercuri, 20 decembrie, la Templul Francmasoneriei, a avut loc o conferință legată de importanța și evoluția Constituției de la 1923 până în prezent, fiind prezentat și conținutul Constituției lui Anderson, ediția 1784. Invitat special a fost prof. univ. dr. Petre Buneci, profesor universitar la Facultatea de Drept a Universității Ecologice din București și conducător de doctorat în cadrul Academiei Române – Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu”.
Colaborator al Fundației, Dacia Palladi, a făcut o incursiune în istoria Francmasoneriei raportată la provocările societății de azi în ansamblul ei, atingând subiecte despre conduita, dezvoltarea stimei de sine și progres. Participanți la conferință au fost reprezentanți din mediul academic, precum și ai societății civile și de afaceri.
Reamintim că anul acesta, România celebrează 100 de ani de la adoptarea “Constituțiunii” promulgate de către Regele Ferdinand I al României, la 28 martie 1923, anul 2023 fiind declarat de către Curtea Constituțională a Romaniei drept anul „Centenarului Constituției României Întregite”.
Evenimentul istoric a fost marcat si la Oradea printr-o expoziție organizată de către Oradea Heritage în parteneriat cu Muzeul National Cotroceni, sub numele de „Centenarul Constituției României Mari (1923 – 2023)”. Cu această ocazie, între 21 octombrie si 5 noiembrie, un exemplar original al Constituției din 1923, cu semnăturile olografe ale membrilor guvernului liberal condus de Ion I.C. Brătianu, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri, alături de semnăturile președinților Adunării Deputaților şi Senatului, precum şi cele ale raportorilor celor două Corpuri Legiuitoare, a fost expus publicului in cabinetul primarului municipiului Oradea.
Despre conținutul Constituțiilor lui Anderson – 1723
I. În ceea ce priveşte pe DUMNEZEU şi RELIGIA
II. Despre MAGISTRATUL CIVIL, SUPREM şi SUBORDONAT
III. Despre LOJE
IV. Despre Venerabili, DemnitariI, Membrii şi Ucenici.
V. Despre conducerea Breslei în procesul muncii.
VI. Despre comportare – şi anume:
1. În Loja deschisă
2. După ce lucrările au fost închise, dar Fraţii încă nu s-au despărţit
3. Când Fraţii se întâlnesc fără să fie de faţă străini şi nu în Loja formată
4. În prezenţa străinilor ce nu sunt masoni
5. Acasă şi între vecinii voștri
6. Comportamentul față de un Frate străin.
oct. 25, 2022 0
iul. 01, 2020 0
mart. 26, 2020 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0