Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 05, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2106 vizualizari
La debutul ultimei săptămâni de campanie electorală, Adelina Coste (nr. 2 pe lista PSD pentru Camera Deputaților) cere prezență cât mai mare la urne în data de 11 decembrie. Apelul a fost lansat luni, 5 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă, în care pesedista a declarat că ultimele 3 săptămâni au fost emoționante pentru ea prin prisma faptului că a avut șansa de a merge prin foarte multe locuri din județul Bihor, luând pulsul real al alegătorului de la țară. Potrivit celor spuse de Coste, foarte mulți bihoreni încep să înțeleagă că miza alegerilor generale nu este aceeași cu miza scrutinului local, când oamenilor li se pot promite investiții de genul sistemelor de apă și canalizare.
De altfel, politicianul social-democrat s-a arătat neplăcut surprins de faptul că în localități cu primari de mai multe mandate încă mai este o problemă asigurarea acestor servicii publice în ciuda fondurilor (chiar și europene) disponibile pentru asemenea lucrări. Idem pentru comune în care un drum pietruit era paradisul întruchipat în materie de infrastructură rutieră. Cu toate acestea, Adelina Coste spune că oamenii cu care a interacționat au fost în mod real interesați de programul de guvernare la nivel național. Ba chiar știau principalele idei din intențiile unui potențial Guvern condus de PSD. Astfel, bihorenii de la țară s-au arătat interesați de probeme legate de pensii, de facilități / oportunități în domeniul agriculturii și elte asemenea lucruri.
În altă ordine de idei, Coste susține că în multe așa numite fiefuri PNL, lumea s-a arătat nemulțumită de prestația Guvernului Cioloș, cu toate că aceiași oameni au recunoscut că s-au bucurat atunci când Executivul condus de Victor Ponta a plecat de la Palatul Victoria. Aparent, tehnocrații nu au fost pe placul multor alegători din Bihor. Doar că, remarcă reprezentanta PSD Bihor, această nemulțumire se traduce în multe cazuri în decizia de a nu merge la vot în 11 decembrie. În opinia Adelinei Coste, o asemenea decizie nu este cea potrivită, o prezență mare la scrutinul de duminica viitoare dând o legitimitate solidă viitorului Guvern al României. Motiv pentru care candidata la deputăție din partea PSD Bihor le cere concetățenilor ei să nu stea acasă în ziua votului, ci să se deplaseze la secții pentru a-și exercita dreptul constituțional.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0