Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
iul. 12, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1313 vizualizari
Începând de miercuri (11 iulie), tânărul politician democrat-liberal Dorin Corcheș (foto) nu mai e președinte al organizației municipale a partidului. Din cauza rezultatelor slabe obținute la alegerile din 10 iunie și după o analiză „aplicată” a acestora, Corcheș a decis să demisioneze, deschizând astfel competiția internă pentru ocuparea funcției. Joi, liderul grupului PDL din Consiliul Local Oradea a declarat că urmează ca Biroul Permanent Local (BPL) să se întrunească luni și va propune pe cineva care să preia, temporar, frâiele organizației până la organizarea de alegeri legitime. „În calitate de președinte îmi asum rezultatul acestor alegeri. Am rugat colegii din BPL să rămână deocamdată pe poziții astfel încât să existe o bună coordonare a activităților pe care le vom desfășura în această perioadă pentru Referendum”, a declarat Dorin Corcheș. Acesta va rămâne președintele Colegiului 9 Oradea și este în continuare vicepreședinte al PDL Bihor. Totodată, liderul demisionar al PDL Oradea va fi și mai departe șeful grupului PDL din legislativul municipal și promite că va activa la maximum și de acum înainte în cadrul partidului. La solicitarea bihorstiri.ro, Corcheș a precizat că solicitarea fostului secretar general al PDL Bihor, Mircea Matei, care a cerut public la un post de televiziune demisia întregii conduceri a filialei PDL, nu a contat deloc în luarea deciziei. „Este cel mai corect gest politic”, spune consilierul local, fără a uita să îi transmită câteva vorbe grele fostului său șef de organizație: „N-o să fiu de acord niciodată ca o persoană care a condus organizația municipală și care atunci când partidul a traversat probabil cea mai grea perioadă a sa nu a făcut absolut nimic pentru a sprijini partidul să vină să ceară demisia unuia sau a altuia. E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune”, a menționat Dorin Corcheș. În urma alegerilor din 10 iunie, candidatul PDL Oradea, Mihai Groza s-a clasat pe locul 3 (după Ilie Bolojan și Cseke Attila), iar partidul a intrat în Consiliul Local municipal cu doar 3 persoane.
iul. 12, 2019 0
iun. 22, 2017 0
iun. 22, 2017 0
apr. 25, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0