Conservarea cimitirelor evreiești: Seminar pentru profesori Oradea – 24-25 noiembrie 2025

European Jewish Cemeteries Initiative (Inițiativa Europeană pentru Cimitirele Evreiești) în parteneriat cu Oradea Heritage (Fundația pentru Protejarea Monumentelor Istorice din județul Bihor) anunță organizarea seminarului cu tema “Conservarea cimitirelor evreiești”.

Seminarul se adresează profesorilor din învățământul liceal (clasele IX – XII) care predau disciplinele istorie, științe socio-umane, arte vizuale/educație plastică. Sunt invitați a se înscrie profesori din județele: Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Satu Mare și Maramureș.

Perioada de desfășurare: 24-25 noiembrie 2025

Locația: Sinagoga Aachavas Rheim (Muzeul istoriei evreilor din Oradea). Adresa: mun. Oradea, Str. Primăriei, Nr. 25.

Participarea la curs nu necesită o pregătire prealabilă în domeniu.

Seminarul are ca temă promovarea și cunoașterea patrimoniului evreiesc local, cu accent pe cimitirul evreiesc ca parte a acestui patrimoniu.

Seminarul se va desfășura în limba română și este structurat pe doua componente:

-componenta teoretică (5 prelegeri care vor avea loc la Muzeul istoriei evreilor din Oradea);

– componenta de teren și documentare (vizită ghidată la cimitirul evreiesc neolog din Oradea, vizită la sediul Comunității Evreilor din Oradea și tur ghidat în centrul orașului pe tema patrimoniului evreiesc local).

Temele abordate:

  • Cimitirele evreiești, între orientarea rituală și valoarea patrimonială: metode și sugestii de cercetare (lector: Prof. univ. dr. Daniel Dumitran, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia);

  • Cum să citești cimitirul evreiesc. Prezentarea ghidului pentru profesori “Studierea cimitirelor evreiești în sala de clasă” (lector: Alexandra Fischel – responsabil proiecte educaționale – European Jewish Cemeteries Initiative);

  • Arta cimitirelor evreiești europene de după emancipare (1870-1940) – lector: dr. Cecília Hausmann;

  • Simboluri identitare în cimitirul evreiesc. Istorie și religie (lector: dr. Felicia Grigorescu);

  • Evoluția comunității evreiești din Oradea de la atestare până la al doilea război mondial. Tur ghidat în Muzeul de istorie al evreilor din Oradea (lector: Janó-Ierina Raluca, responsabil muzeu)

  • Tur ghidat în centrul istoric al orașului “Oradea evreiască: oameni, locuri, povești” (Flavia Matei – ghid turistic specializat în patrimoniul evreiesc din Oradea și Budapesta).

Participarea la seminar este gratuită.

Pe durata seminarului este asigurată masa participanților (prânz, cină, pauza de cafea) respectiv cazarea în cazul participanților care provin din alte județe.

Transportul la locația seminarului revine în sarcina participanților, cheltuielile cu transportul nefiind acoperite de organizator.

Înscrieri până la data de: 31 octombrie 2025.

Candidații vor fi anunțați prin email privind confirmarea admiterii lor la seminar până la data de 6 noiembrie 2025.

Înscrierile se fac online accesând formularul:

https://forms.gle/kqaC2dJ1Nhxj4i6u6

Despre organizator:

Inițiativa Europeană pentru Cimitirele Evreiești (ESJF – European Jewish Cemeteries Initiative) este o organizație non-profit cu sediul în Germania fondată în 2015. Principala sa misiune este de a proteja și conserva cimitirele evreiești din Europa prin marcarea limitelor acestora, construirea de garduri, efectuarea lucrărilor de curățenie, organizarea de evenimente educaționale și producerea de materiale informative și educaționale privind conservarea cimitirelor evreiești. La inițiativa ESJF a fost elaborat un ghid intitulat “Studierea cimitirelor evreiești în sala de clasă”, disponibil și în limba română, care oferă un cadru teoretic și practic util profesorilor care își propun implementarea la clasă a unui proiect educațional care implică studierea patrimoniului evreiesc local.

Seminarul este organizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania.

Parteneri:

Inspectoratul Școlar Județean Bihor

Comunitatea Evreilor din Oradea

Persoană de contact pentru întrebări și informații suplimentare: Janó-Ierina Raluca,

responsabil Sinagoga Aachavas Rheim – Muzeul istoriei evreilor din Oradea

Email: raluca.ierina@oradeaheritage.ro

Distribuie