Actualizat aprilie 9th, 2025 12:44 PM
mai 25, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1218 vizualizari
În cursul acestei săptămâni, polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) au descoperit și blocat o cantitate substanțială de materiale destinate protecției plantelor. Conform datelor primitre de la Biroul de Presă al Poliției bihorene, oamenii legii au acționat pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilegale la regimul produselor de uz fitosanitar și au colaborat cu reprezentanți din cadrul Unității Fitosanitare Bihor. În urma unui control în Oradea, polițiștii au descoperit 270 de litri substanță de protecția plantelor neomologată pe teritoriul României, respectiv 63,6 litri și 74,5 kg de produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. IPJ Bihor informează că întreaga cantitate de produse fitosanitare a fost indisponibilizată în vederea confiscării. De asemenea, serviciul specializat din cadrul IPJ vor continua cercetările în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea obligației de depozitare a produselor de protecția plantelor numai ambalate și în locuri protejate, livrarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor neautorizate și neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.
aug. 10, 2017 0
iul. 20, 2017 0
iul. 07, 2017 0
iul. 06, 2017 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0