De joi (9 iunie) și până sâmbătă (11 iunie), sala mare a Primăriei Oradea va găzdui specialiști în domeniul patrimoniului și al dezvoltării durabile. Conferința Internaţională „Patrimoniu urban- diversitate culturală și dezvoltare durabilă face parte din programul de acţiuni în vederea promovării patrimoniului istoric al municipiului. Deschiderea oficială a manifestării va avea loc joi la ora 18:30 în prezența mai multor oficialități. Printre acestea se numără Vasile Timiș – secretar de stat în Ministerul Culturii, Sergiu Nistor – președintele filialei din România al International Council on Monuments and Sites, Raluca Covăcescu – președinta Ordinului Arhitecților din România filiala Bihor (adjuncta fostului arhitect-șef al urbei, controversatul Andrei Luncan) și Carmina Popescu-Crepier – secretarul general al Asociaţia pentru cooperare europeana „Synton”. De asemenea, conform Biroului de Presă al Municipalității, la deschidere va lua cuvântul și primarul Ilie Bolojan.