Conferința „Despre libertate”, la Muzeul Țării Crișurilor, cu Varujan Vosganian

Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează împreună cu Revista Familia și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității din Oradea, conferința Despre libertate, susținută de Varujan Vosganian, Președintele Uniunii Scriitorilor din România. Evenimentul va avea loc joi, 30 octombrie 2025, ora 17.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr. 1/A).

Conferința propune o reflecție asupra sensului libertății în lumea contemporană, asupra responsabilității care însoțește dreptul de a alege și asupra rolului conștiinței în construirea unei societăți democratice.

Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al instituției muzeale, și va fi urmat de lansarea volumului Dublu autoportret, Editura Polirom, Iași, 2024, autor Varujan Vosganian. Prezentarea cărții va fi făcută de către Miron Beteg, redactor al Revistei Familia.

Dublu autoportret este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților. Paginile ei pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile detaliate ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune.

Varujan Vosganian (n. 25 iulie 1958, Craiova) este scriitor, economist și om politic. A fost timp de trei decenii (1990-2020) membru al Parlamentului României și, în mai multe rânduri, ministru al economiei și al finanțelor. Din 1990 este președintele Uniunii Armenilor din România și, din 2005, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, al cărei președinte a devenit în 2024. Este membru al Academiei Europene pentru Știință și Artă.

A publicat numeroase volume de poezie și proză. Romanul Cartea șoaptelor, o panoramă a secolului XX, pornind de la Genocidul armean, a fost desemnat de Festivalul de Literatură din Berlin drept o carte-simbol a luptei împotriva acestor crime.

A primit premii și distincții, printre care: Premiul Academiei Române pentru contribuția la dezvoltarea științei și culturii românești (2006), Medalia de aur pentru cultură, oferită de Guvernul Armeniei (2006, 2013), „Crucea Sfântului Andrei”, oferită de Patriarhia Română, Ordine della Stella della Solidarietà Italiana (2008), oferit de președintele Italiei, Premiul „Cartea anului 2009” și Premiul Europei Centrale „Angelus” (2016) pentru Cartea șoaptelor.

Critica literară îl apreciază ca „poet de o echilibrată modernitate, profund actual” și îl situează pe scriitorul Varujan Vosganian în prima linie a prozatorilor români contemporani. Cărțile sale s-au bucurat de traduceri în peste 20 de limbi, prilejuind lecturi publice, comentarii și eseuri în peste patruzeci de țări de pe toate continentele.

Intrarea este liberă, în limita a 150 de locuri, pe baza biletelor gratuite oferite la intrare, începând cu ora 16.00.

Distribuie