Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării a Universității Oradea, Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara și în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Biblioteca „Gheorghe Șincai” Bihor organizează, joi, 26 ianuarie, de la ora 17.00, la Muzeul Țării Crișurilor, conferința Cultura, între idealuri și ignoranță, susținută de Conf. univ. dr. Valy Ceia, prodecan al Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.
Alături de invitatul special, dna. Conf. univ. dr. Valy Ceia, se vor afla Prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, și dr. Florina Ciure, Șef Secție Istorie din cadrul Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.
„Dubla ignoranță pe care o descrie Platon nu e străină nici societății contemporane. De la această premisă pornind și gândită în trei timpi, conferința urmărește felul în care ignoranța, de toate felurile, duce la îndepărtarea de cultură și, în consecință, la pierderea însemnelor majore ale umanului. Dar însuși termenul de cultură a devenit azi problematic, așa încât o privire înspre spațiul unde el a prins rădăcini – Roma antică – îi luminează cu claritate înțelesul complex. Cu exemplele variate oferite de lumea romană antică și o perspectivă trans disciplinară, conferința reliefează astfel rolul major al culturii: aceasta nu este o simplă proiecție spirituală, într-un plan separat, secundar, al existenței noastre, ci devine intrinsecă vieții în acțiunile sale cele mai concrete și diverse.” – Conf. univ. dr. Valy Ceia.
Valy Ceia este conferențiar universitar doctor al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specialist recunoscut internațional în domeniul filologie clasică. Activitatea de cercetare cuprinde publicarea a 3 cărți de autor, 1 carte co-autor, 3 manuale universitare, 6 volume coordonate și co-editor a 4 volume. Activitatea academică internațională se remarcă prin organizarea a 18 conferințe internaționale și a peste 30 de conferințe naționale, colocvii și workshop-uri, fiind președinta celei mai complexe manifestări științifice internaționale umaniste din țară, multidisciplinară (cu 12 secțiuni), dedicată studiilor romanice: Colocviul Internațional Comunicare și cultură în Romania europeană (CICCRE, www.ciccre.uvt.ro).