Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
ian. 17, 2023 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1105 vizualizari
Revista Familia, în colaborare cu Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, organizează vineri, 20 ianuarie 2023, ora 17, în Sala Amfiteatru a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, o întâlnire culturală aparte: în cadrul seriei Conferințele Familia va fi prezent unul dintre cei mai importanți istorici și analiști politici ai Estului european, specialist în evoluțiile din spațiul ex-sovietic și în regimul Putin, Armand Goșu, care va susține conferința Ucraina – 11 luni în Infern. Totodată, va fi lansată și cartea sa cea mai recentă, apărută la Editura Polirom la sfârșitul anului trecut, Putin, obsesia imperiului.
Evenimentul se va încheia printr-un dialog deschis cu publicul prezent și cu o sesiune de autografe.
Într-un interviu acordat cu puțină vreme în urmă, profesorul Armand Goșu preciza: „Vladimir Putin e un despot. Există cam trei variante de evoluție a Rusiei. Fie moare Vladimir Putin și se încheie o pace precum a cerut Rusia în războiul Crimeei, fie se prăbușește Federația Rusă și se desprind republici pe scenariul 1991. Dar nu cred în acest scenariu pentru că atunci existau deja elite politice în republicile respective, a fost un scenariu ideal care nu cred că se va mai repeta vreodată. Și mai există scenariul de care îmi e cel mai teamă, care mi se pare în acest moment posibil, sper din inimă să nu se întâmple acest lucru, e scenariul unui război civil.”
Link eveniment FB: https://fb.me/e/2H6JZzrZZ
nov. 08, 2024 0
nov. 07, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 14, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0