Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mart. 11, 2021 Adrian Popa Actualitate, Fotbal, Frontpage, Sport 0 2512 vizualizari
Marți, 9 martie 2021, a fost o zi importantă pentru fotbalul bihorean. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, însoțit de secretarul general adjunct, Gabriel Bodescu, managerul de competiții, Felix Grigore și directorul tehnic, Mihai Stoichiță, au fost prezenți, în Oradea, în cadrul unei vizite de lucru.
Pe parcursul celor 7 ore petrecute în urbea de pe Crișul Repede, oficialii FRF, însoțiți de președintele AJF Bihor, Radu Bitea, de secretarul Petru Boros și de președintele CJA, Ștefan Gallovits, s-au întâlnit cu membrii reprezentanții membrilor afiliați: CSC Sânmartin, Luceafărul Oradea, CAO 1910 Oradea, Atletic United Bihor și LPS Bihorul Oradea. Seria discuțiilor a fost deschisă în jurul prânzului la Primăria din Sânmartin, cu oficialii echipei locale CSC, Alexa Krenek și Cosmin Bodea, dar și cu primarul Cristian Laza, respectiv viceprimarul Doru Lazăr, urmată de o scurtă vizită la stadion. De aici, oaspeții au trecut la Baza Sportivă Luceafărul – aflată în vecinătatea stadionului comunal – pe care evoluează cealaltă formație de liga a 3-a, Luceafărul Oradea. Au fost primiți de președinta, Lucia Vladimirescu, dar și de fostul conducător al clubului, Dumitru Ghilea, fiind prezentată cocheta bază sportivă, dar și proiectele clubului.
Următoarea oprire a fost la sediul AJF Bihor, de unde oficialii au plecat pe jos la Primăria Oradea. Primarul Florin Birta i-a primit pe oaspeți în biroul său, întâlnirea durând aproape cât o repriză de fotbal. Președintele FRF Răzvan Burleanu s-a interesat de investițiile pe care municipalitatea orădeană dorește să le facă în infrastructura sportivă, printre care noul stadion, dar și modernizarea Stadionului Motorul (extinderea bazei actuale cu alte trei terenuri dintre care unui sintetic). Cele două două proiecte vor fi finanțate din fondurile Companiei Naționale de Investiții. Răzvan Burleanu l-a asigurat pe edilul Oradiei de disponibilitatea FRF de a colabora și de a oferi knowhow pentru dezvoltarea sectorului juvenil și atragerea cât mai multor copii spre practicarea fotbalului rege. Primarul Florin Birta a confirmat sprijinul pe care administrația locală îl va oferi în viitor sportului local, atât la nivel de infrastructură, cât și pe partea de dezvoltare.
Președintele FRF l-a informat pe edilul Oradiei că după finalizarea noului stadion, Oradea ar putea intra in curcuitul internațional împreună cu Aradul și Clujul, prin găzduirea de jocuri din diferite competiții internaționale.
Delegația FRF a poposit apoi pe Stadionul Iuliu Bodola unde a purtat discuții cu președintele clubului de Liga a 3-a, CAO 1910 Oradea, Florin Mal și cei doi vicepreședinți și Lukács Imre și Marius Chereji, dar a urmărit și o parte al antrenamentului susținut de componenții formației alb-verzi. Oaspeții au trecut apoi în zona în care va fi construit noul stadion al orașului, poposind mai întâi la Universitatea din Oradea, pentru a se întâlni cu oficialii echipei feminine, Athletic United Bihor, conduse de către Csabi Ficuț, dar și cu jucătoarele formației ce activează în liga secundă. Alexandru Ilieș, decanul facultății de Geografie Turism și Sport a fost și el prezent la întâlnirea cu staff-ul FRF.
Ultima oprire s-a consemnat la Stadionul Tineretului, unde discuțiile au fost purtate cu reprezentanții Liceului cu Program Sportiv din Oradea, considerată o adevărată „fabrică„ de fotbaliști. Directorul adjunct, Lucian Stance a precizat că la ora actuală, Oradea ar putea avea o echipă de liga secundă,chiar prima ligă, formată doar din juniorii lansați de LPS în fotbalul mare și care evoluează în mod constant la echipele lor.
Delegația FRF s-a întors seara la Arad, unde a doua zi era programat jocul amical între selecționatele U19 ale României și Serbiei, nu înainte să remarce progresul pe care AJF Bihor l-a făcut de la ultima vizită efectuată în 2018. ”Am remarcat cu bucurie că AJF Bihor a reușit să se dezvolte și să-și crească numărul de membrii afiliați, iar în ciuda pandemiei, a putut să atragăși fonduri europene, lucru ce nu e ușor. Îi felicit pentru aceste realizări” – a precizat Răzvan Burleanu.
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0