Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 06, 2024 Adrian Popa Actualitate 0 1013 vizualizari
La data de 4 iulie, în municipiul Oradea, județul Bihor, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, împreună cu luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au depistat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor.
Tribunalul Bihor a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
*
Condamnat la închisoare pentru conducere fără permis, depistat și încarcerat de polițiștii din Bihor.
La data de 4 iulie, în jurul orei 19.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat un bărbat de 34 de ani, din localitatea Uileacu de Beiuș, județul Bihor.
Judecătoria Zalău a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an, 8 luni și 20 de zile de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Cel în cauză a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 19, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0