Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 21, 2024 Adrian Popa Actualitate, Cultură, Învăţământ 0 885 vizualizari
Vineri, 19 aprilie, s-a desfășurat concursul regional VERBUM, dedicat liceenilor la Facultatea de Litere. Concursul, organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor și Casa Corpului Didactic Bihor, se află în acest an la prima ediție și s-a bucurat de participarea a 100 de elevi proveniți de la școlile bihorene și din județele limitrofe.
Probele concursului s-au desfășurat în limbile română, engleză, germană și franceză, prima dintre secțiuni fiind destinată liceenilor cu talent în scriere creativă, iar cea de-a doua discursului în public. Atmosfera de bună dispoziție dublată de seriozitatea atitudinii elevilor în fața încercărilor și provocărilor din mediul academic au contribuit la reușita acestui eveniment.
În juriile concursului au fost cooptați colaboratori din redacția Revistei FAMILIA, profesori din învățământul preuniversitar, care nu au avut elevi participanți, profesori, dar și studenți ai Facultății de Litere. Printre studenții voluntari s-au aflat și membri ai redacției ”Între timp”, revistă dedicată tinerilor cu talent literar și scriitoricesc, aceasta fiind suplimentul cultural al revistei studențești ”Gaudeamus” coordonată de Facultatea de Litere.
Prin acest proiect instituțiile organizatoare își propun să creeze un spațiu deschis elevilor, în care ei să se simtă apreciați și în care să aibă ocazia de a îmbina cunoștințele acumulate la școală cu exprimarea cât mai liberă și creativă a ideilor proprii. Conturăm în acest fel un forum real de colaborare și transfer de competențe între toți actorii implicați în sistemul educațional.
Rezultatele concursului, fotografiile și interviurile realizate de studenți cu elevii, vor fi afișate pe pagina de internet a Facultății de Litere.
Premierea liceenilor cu cele mai bune rezultate se va desfășura în data de 30 mai, în cadrul Conferinței naționale cu participare internațională Gaudeamus. Contribuții actuale la cercetarea filologică, aflată deja la a IV-a ediție. Cu ocazia revederii, Facultatea de Litere pregătește și o întâlnire cu apreciatul scriitor român, Radu Țuculescu.
Pentru edițiile viitoare ale concursului VERBUM, Facultatea de Litere își propune atragerea mai multor colaboratori din spațiul cultural și extinderea vizibilității evenimentului.
oct. 26, 2024 0
oct. 21, 2024 0
sept. 19, 2024 0
iul. 17, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0