Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
oct. 04, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 2042 vizualizari
SMURD Oradea aniversează în această perioadă două decenii de la prima intervenție. A fost în data de 12 octombrie 1993, chiar de Ziua Oradiei, atunci când echipajele medicale au fost chemate în Rogerius, la un accident în care a fost implicat și un tramvai și care s-a lăsat cu amputarea unui picior al unei victime. După cum își amintește asistentul Constantin Prișcă (foto), cel care a fost prezent la respectiva intervenție, debutul activității SMURD de la Oradea se leagă și efectiv de întemeietorul acestei structuri, medicul Raed Arafat (actualul secretar de stat de la Ministerul Sănătății), acesta având onoarea să coordoneze acțiunea colegilor săi foarte emoționați din acea zi. Potrivit lui Prișcă, SMURD-iștii locali tocmai se întorceau de la Târgu Mureș, acolo unde au fost supuși unui training, iar dr. Arafat a venit la Oradea tocmai pentru a asista la primii pași ai echipei de aici. Iar această asistență s-a transformat în coordonarea operațiunilor de la gravul accident din Rogerius.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0