Concerte de colinde, spectacole de teatru, ateliere și expoziții în ediția a IV-a „Bihorul Colindă”

A început ediția a IV-a a proiectului „Bihorul Colindă”, cu evenimente dedicate promovării tradițiilor și obiceiurilor de Crăciun din județul Bihor. Acest demers are ca obiectiv valorificarea patrimoniului cultural local și implicarea comunităților în păstrarea și transmiterea obiceiurilor autentice generațiilor viitoare.

Programul întregului proiect a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă astăzi, 2 decembrie 2025, de Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, alături de partenerii implicați în proiect: Victoria Balint, managerul Teatrului „Regina Maria”; Andreea Costea, directorul Trupei Arcadia; Czvikker Katalin, managerul Teatrului Szigligeti; Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”; Carmen Rus, managerul Filarmonicii de Stat Oradea; Amalia Moldovan, șefa compartimentului Relații publice și Expoziții a Muzeului Țării Crișurilor; Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor, și Alin Ștefănuț, inspectorul școlar general.

Anul acesta sunt organizate concerte de colinde, spectacole de teatru pentru copii și adulți, cu scenete despre Nașterea Mântuitorului și ateliere și expoziții despre ornamente de Crăciun. Evenimentele vor fi organizate în diverse locații, precum biserici, cămine culturale și case de cultură. Concertul-simbol al proiectului va avea loc în 21 decembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. Biletele vor fi puse în vânzare în perioada următoare. De asemenea, este organizată o paradă a portului tradițional care se va desfășura în zona centrală a Oradiei, în 9 decembrie. Peste 700 de elevi din tot județul sunt așteptați să participe.

Fiecare colindător care va participa la concertele de colinde va primi la final o pungă cu bunătăți. Peste 10.000 de colindători sunt așteptați să participe la ediția din acest an.

Anul trecut la Bihorul Colindă au fost 8600 de colindători bihoreni, care au participat la cele 60 de spectacole de colinde și obiceiuri de Crăciun, organizate în Județul Bihor. Anul acesta avem, până acum, 111 evenimente stabilite. 76 sunt concerte de colinde care se vor organiza în toate părțile Județului Bihor. Avem 27 de spectacole pe care le vor susține trupele de actori de la Teatrul Arcadia și Teatrul Szigligeti, în toate părțile Județului Bihor. De asemenea, Muzeul, în parteneriat cu Biblioteca, vor organiza ateliere și expoziții cu specific de Crăciun. Filarmonica de Stat, ca de fiecare dată, e parte din aceste proiecte, organizează spectacole proprii, iar Centrul de Cultură integrează și sprijină tot ce înseamnă organizarea acestui proiect,” a declarat Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Acesta a adăugat că „sunt implicate toate componentele comunității bihorene. Am discutat cu comunitatea maghiară, cu comunitatea slovacă. Suntem în parteneriat cu toate bisericile din județul Bihor, cu Universitatea Oradea, cu Liceul de Arte, cu Inspectoratul Școlar, cu Liga Studenților și cu Uniunea Studenților din Oradea. Este un proiect de educație și identitate.”

„Teatrul Regina Maria, prin trupa Arcadia, realizează pentru prima oară un spectacol de teatru de păpuși cu temă religioasă. Îndemnul a venit de la Consiliul Județean și a fost o sugestie extrem de binevenită. Este primul spectacol pe care trupa îl realizează, respectând întocmai povestea biblică a Nașterii Mântuitorului. S-au creat păpuși speciale, s-a creat un scenariu special pentru acest spectacol,” a declarat Victoria Balint, managerul Teatrului „Regina Maria”.

Spectacolele de păpuși se vor desfășura în 10 localități, iar intrarea va fi gratuită: Căminul Cultural Mădăras, Căminul Cultural Abram, Căminul Cultural Hidișelul de Sus, Școala Gimnazială 1 Lăzăreni, Căminul Cultural Vintere, Căminul Cultural Călăcea, Căminul Cultural Brusturi, Căminul Cultural Drăgești, Căminul Cultural Câmpani, Casa de Cultură din Nucet. Programul complet, mai jos.

Și Teatrul Szigligeti organizează și pune pe scenă spectacole pe teme religioase.

În acest an, vom prelucra Legenda Sfântului Nicolae. Acest spectacol o să ne poarte înapoi în timp, acolo unde a început fiecare legendă. Vom descoperi povestea Sfântului Nicolae, episcopul bun și milostiv, care îi ajuta în taină pe cei nevoiași, copiii, iar din faptele sale s-a născut imaginea actualului Moș Nicolae. Pe scenă prind viață poveștile de odinioară, emoționante, jucăușe, pentru a ne arăta că adevăratul dar nu vine întotdeauna într-un pachet, ci poate veni și printr-un gest bun, o mână de ajutor, o mică atenție. Reprezentații vom avea în județ, la Diosig, Săcueni, Biharia și, bineînțeles, la Oradea”, a declarat Czvikker Katalin, managerul Teatrului Szigligeti.

Filarmonica de Stat Oradea se va implica din nou în perioada sărbătorilor cu proiecte specifice, însă anul acesta vom aduce un plus de imagine și un câștig extraordinar, iar pe această cale țin să-i mulțumesc din nou domnului președinte Mircea Mălan, care a sprijinit întru totul înființarea unui cor de copii la Filarmonica de Stat Oradea. De altfel, este singurul cor de copii ce există în mod oficial pe lângă o filarmonică. Am rămas foarte surprinși cât de implicați pot fi copiii în proiecte în care ei devin personajele principale. Primul concert oficial al Corului de Copii al Filarmonicii de Stat Oradea va avea loc în data de 8 decembrie la Filarmonică, de la ora 19:00. Anul acesta, concertul de Ajun Simfonic, devenit deja o tradiție, se va desfășura sub egida Proiectului „Bihorul Colindă”, însă este un parteneriat mai amplu, un parteneriat propus să se deruleze între Filarmonica de Stat Oradea, Opera Națională Română din Cluj-Napoca și Biserica Baptistă Speranța Oradea,” a declarat Carmen Rus, managerul Filarmonicii de Stat Oradea.

Centrul de Cultură al Județului Bihor este parte integrantă a acestui proiect de anvergură, un proiect al autenticității și al tradițiilor bihorene. În acest an vom avea și un concert în cadrul comunității române din Ungaria, de la Gyula. Este pentru prima dată în cadrul acestui proiect și ne dorim să ne adresăm în acest fel și românilor de peste graniță. Pe lângă celelalte evenimente culturale care se vor desfășura în arealul geografic al județului Bihor, vreau să aduc în atenția dumneavoastră concertul de Crăciun, care va avea loc în data de 21 decembrie la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ca în fiecare an, concertul va avea o poveste. Vreau să vă dezvălui doar atât: în acest an, publicul va deveni parte din acest concert,” a declarat Liviu Buțiu, Managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor.

Se împlinesc astăzi 3 luni de când am pus la dispoziția comunității bihorene noul sediu modernizat al Bibliotecii Județene. Și suntem încântați să spunem la început de decembrie că în aceste 3 luni, conform statisticilor noastre, activitatea bibliotecii s-a triplat. Cu această energie pozitivă intrăm în luna decembrie, în această lună festivă, și punem sub egida proiectului propus de Consiliul Județean, „Bihorul Colindă”, activitățile noastre și vizitele noastre de pe parcursul lunii decembrie. Biblioteca Județeană, alături de Revista Familia și Revista Varad, ne vom strădui să fim gazde bune pentru colindătorii care sunt deja programați în vizită pentru a ne colinda, și vorbim aici despre grupuri de copii, atât din Oradea, cât și din întregul județ Bihor,” a declarat Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor.

Alături de Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană organizează ateliere de confecționat felicitări de sărbători, cu elemente din colecțiile de grafică mică ale muzeului, ateliere de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică și expoziții.

Ne dorim ca, și în acest an, un număr cât mai mare de elevi și copii din județul Bihor să participe alături de părinți, bunici, străbunici, atât în calitate de colindători, cât și ca spectatori, și să ducă mai departe mesajul pe care îl receptează în cadrul acestor spectacole. Bineînțeles, nu am putea realiza toate aceste spectacole, din punctul meu de vedere, fără sprijinul directorilor, profesorilor și învățătorilor, care îi încurajează pe elevi să descopere acest tezaur viu al județului Bihor, să descopere colindele, să îi îndrume în ceea ce înseamnă repetițiile și pregătirea pentru aceste spectacole,” a declarat Alin Ștefănuț, inspector școlar general.

Cele 10.000 de pachete se acordă cu sprijinul European Food și Ecolect Bihor.

Liceul Ortodox din Oradea asigură pregătirea pachetelor.

Programul complet „Bihorul Colindă”, ediția a IV-a, 2025:

Duminică, 30 noiembrie 2025

  • 11:00 – Concert de colinde – Ștei – Biserica Mare (Ortodoxă) din Ștei

  • 15:00 – Concert de colinde – Diosig – Biserica Ortodoxă din Diosig

  • 17:30 – Cântece de Advent – Corul Sfântul Ladislau al Basilicii Romano-catolice din Oradea -Piața Independenței (deasupra parcării sunterane)

Marți, 2 decembrie 2025

  • 10:00–11:00 – Atelier „Cum să ajutăm păsările iarna” (3–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor & Biblioteca Județeană „Gh. Șincai”

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

Miercuri, 3 decembrie 2025

  • 10:00–11:00 – Atelier „Cum să ajutăm păsările iarna” (3–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor & Biblioteca Județeană „Gh. Șincai”

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

Joi, 4 decembrie 2025

  • 17:00 – Concert de colinde – Vărășeni (Răbăgani) – Biserica Ortodoxă din Vărășeni

  • 18:30 – Concert de colinde – Vălani de Pomezeu (Pomezeu) – Biserica Ortodoxă din Vălani de Pomezeu

Vineri, 5 decembrie 2025

  • 10:00„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Sala Arcadia

  • 10:00–11:00 – Atelier „Cum să ajutăm păsările iarna” (3–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor & Biblioteca Județeană „Gh. Șincai”

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 11:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – spectacol în limba maghiară – Sala Transilvania

  • 19:00 – Concert de colinde – Birtin (Vadu Crișului) – Biserica Ortodoxă din Birtin

  • 19:00 – Concert de colinde „Glasuri de Crăciun” – Filarmonica de Stat Oradea, Sala „Enescu–Bartók”

Sâmbătă, 6 decembrie 2025

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 11:00„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea

  • 16:00 – Concert de colinde tradiționale – Era Park Oradea

  • 16:00 – Concert de colinde – Hîrsești (Câmpani) – Biserica Ortodoxă din Hîrsești

  • 16:00 – Concert de colinde – Mihai Bravu (Roșiori) – Biserica Ortodoxă din Mihai Bravu

  • 17:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – spectacol în limba maghiară – Sala Transilvania

  • 17:30 – Concert de colinde – Băița (Nucet) – Biserica Ortodoxă din Băița

  • 17:30 – Concert de colinde – Cetariu–Șușturogi – Biserica Ortodoxă din Șușturogi

  • 19:00 – Concert de colinde – Briheni (Lunca) – Căminul Cultural

  • 19:00 – Concert de colinde – Paleu – Biserica Ortodoxă din Paleu

Duminică, 7 decembrie 2025

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 11:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – spectacol în limba maghiară – Sala Transilvania

  • 12:00 – Parohia Tineretului – Oradea, Cartierul Tineretului „Înălțarea Domnului”

  • 12:30Concert de colinde – Tileagd – Biserica Ortodoxă din Tileagd

  • 15:00 – Concert de colinde – Aleșd – Biserica Ortodoxă pr. Bocșan

  • 16:30 – Concert de colinde – Brusturi – Căminul Cultural din Brusturi

  • 17:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – Sala Transilvania

  • 17:30 – Cântece de Advent – Corul Sfântul Ladislau al Basilicii Romano-catolice din Oradea -Piața Independenței (deasupra parcării sunterane)

  • 18:00 – Concert de colinde – Marghita – Casa de Cultură din Marghita

  • 18:00 – Concert de colinde – Oradea – Biserica Filadelfia Oradea

Luni, 8 decembrie 2025

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 09:30 și 11:00„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Diosig

  • 17:30 – Concert de colinde – Tulca – Biserica Ortodoxă din Tulca

  • 19:00 – Concert de colinde – Salonta – Biserica Ortodoxă din Salonta

Marți, 9 decembrie 2025

  • 10:00„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Sala Arcadia

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 11:00 – Parada Portului Popular – Oradea, Calea Republicii – Casa de Cultură a Sindicatelor

  • 17:30 – Concert de colinde – Ciumeghiu – Biserica Ortodoxă Ciumeghiu

  • 18:00–18:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Abram

  • 19:00 – Concert de colinde – Ianoșda (Mădăras) – Biserica Ortodoxă din Ianoșda

Miercuri, 10 decembrie 2025

  • 09:00–11:00 & 11:00–13:00 – Atelier de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică (4–14 și 4–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 17:30 – Concert de colinde – Râpa (Tinca) – Biserica Ortodoxă din Râpa

  • 19:00 – Concert de colinde – Petid (Cociuba Mare) – Biserica Ortodoxă din Petid

Joi, 11 decembrie 2025

  • 09:00–11:00 & 11:00–13:00 – Atelier de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică (4–14 și 4–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 11:00„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Biharia

  • 17:30 – Concert de colinde – Vintere (Holod) – Biserica Ortodoxă din Vintere

  • 18:00 – Concert USO – Aula Magna a Universității din Oradea

  • 19:00 – Concert de colinde – Călacea (Olcea) – Biserica Ortodoxă din Călacea

  • 19:00„Poveste de iarnă” – concert vocal-simfonic – Filarmonica de Stat Oradea, Sala „Enescu–Bartók”

Vineri, 12 decembrie 2025

  • 09:00–11:00 & 11:00–13:00 – Atelier de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică (4–14 și 4–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 13:00–15:00 – Atelier „Confecționarea de felicitări de sărbători cu elemente din colecțiile de grafică mică ale muzeului” (6–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 18:00 – Concert de colinde – Oșorhei – Sala Sporturilor din Oșorhei

  • 18:00–18:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Hidișelul de Sus

Sâmbătă, 13 decembrie 2025

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 11:00 – Concert de colinde – Remeți (Bulz) – Căminul Cultural din Remeți

  • 16:00 – Concert de colinde – Prisaca (Uileacu de Beiuș) – Biserica Ortodoxă din Prisaca

  • 17:00„Luceafărul | Az esticsillag” – spectacol bilingv – Sala Arcadia

  • 17:00 – Concert de colinde tradiționale – Salonta

  • 17:00–17:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Școala Gimnazială 1 Lăzăreni

  • 17:30 – Concert de colinde – Drăgănești – Biserica Ortodoxă din Drăgănești

  • 17:30 – Concert de colinde – Lăzăreni – Biserica Ortodoxă din Lăzăreni

  • 19:00–19:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Vintere

Duminică, 14 decembrie 2025

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 11:45 – Biserica Sf. Apostol Andrei

  • 12:00 – Oradea, Ioșia – Parohia „Sf. Nicolae” (pr. Filaret, Iacobinilor nr. 1, Parc Ghioceilor)

  • 15:00 – Concert de colinde – Dobrești – Sala Sporturilor din Dobrești

  • 16:00 – Concert de colinde tradiționale – Era Park Oradea

  • 16:00 – Concert de colinde – Vașcău – Casa de Cultură din Vașcău

  • 17:00 – Concert de colinde – Marghita – Biserica Penticostală

  • 17:30 – Concert de colinde – Ghighișeni – Biserica Ortodoxă din Ghighișeni

  • 17:30 – Cântece de Advent – Corul Sfântul Ladislau al Basilicii Romano-catolice din Oradea -Piața Independenței (deasupra parcării sunterane)

Luni, 15 decembrie 2025

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 11:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – spectacol în limba maghiară – Sala Transilvania

  • 18:00 – Concert de colinde – Drăgoteni (Remetea) – Biserica Ortodoxă din Drăgoteni

  • 18:00–18:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Călăcea

  • 19:00 – Concert de colinde – Căbești – Biserica Ortodoxă din Căbești

  • 19:00 – Concert de colinde – Ortiteag (Măgești) – Biserica Ortodoxă din Ortiteag

Marți, 16 decembrie 2025

  • 09:00–11:00 & 11:00–13:00 – Atelier de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică (4–14 și 4–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–11:00 & 12:00–13:00 – Atelier „Istoria podoabelor de Crăciun” (6–12 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 10:00 și 11:30„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Sala Arcadia

  • 11:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – spectacol în limba maghiară – Sala Transilvania

  • 18:00–18:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Brusturi

Miercuri, 17 decembrie 2025

  • 09:00–17:00 – Expoziție „Armonii sacre” – Muzeul Orașului Oradea (deschisă până la 7 ianuarie 2026)

  • 09:00–11:00 & 11:00–13:00 – Atelier de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică (4–14 și 4–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–11:00 & 12:00–13:00 – Atelier „Istoria podoabelor de Crăciun” (6–12 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 10:00 și 11:30„Legenda Sfântului Nicolae – Szent Miklós csodái” – spectacol în limba maghiară – Sala Arcadia

  • 17:30 – Concert de colinde – Sânnicolau Român – Biserica Ortodoxă din Sânnicolau

  • 18:00–18:50 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Drăgești

  • 19:00 – Concert de colinde – Inand (Cefa) – Biserica Ortodoxă din Inand

Joi, 18 decembrie 2025

  • 09:00–17:00 – Expoziție „Armonii sacre” – Muzeul Orașului Oradea (deschisă până la 7 ianuarie 2026)

  • 09:00–11:00 & 11:00–13:00 – Atelier de decorat ornamente de Crăciun din turtă dulce și ceramică (4–14 și 4–18 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–11:00 & 12:00–13:00 – Atelier „Istoria podoabelor de Crăciun” (6–12 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 18:00 – Concert Ioan Bocșa – Teatrul „Regina Maria”

  • 18:00 – Concert de colinde – Lazuri de Beiuș – Biserica Ortodoxă din Lazuri de Beiuș

  • 19:00 – „Ajun Simfonic” – concert vocal-simfonic – Campus BBSO

Vineri, 19 decembrie 2025

  • 09:00–17:00 – Expoziție „Armonii sacre” – Muzeul Orașului Oradea (deschisă până la 7 ianuarie 2026)

  • 10:00–11:00 & 12:00–13:00 – Atelier „Istoria podoabelor de Crăciun” (6–12 ani) – Muzeul Țării Crișurilor

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 10:00–17:00 – Atelier „Strălucirea sărbătorilor” (3–12 ani) – Muzeul Memorial „Ady Endre”

  • 17:30 – Concert de colinde – Sântandrei – Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Andrei, Str. Triumfului nr. 24

  • 17:30–18:20 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Căminul Cultural Câmpani

  • 19:00 – „Ajun Simfonic” – concert vocal-simfonic – Campus BBSO

  • 19:30–20:20 – Spectacol cu păpuși „Darul din iesle” – Casa de Cultură din Nucet

Sâmbătă, 20 decembrie 2025

  • 09:00–17:00 – Expoziție „Armonii sacre” – Muzeul Orașului Oradea (deschisă până la 7 ianuarie 2026)

  • 10:00–15:00 – Atelier „Școala de Crăciun” (3–18 ani) – Muzeul Memorial „Iosif Vulcan”

  • 11:00–13:00 – Atelier de pictură decorativă pe mobilier (18–60+ ani) – Muzeul Țării Crișurilor & Biblioteca Județeană „Gh. Șincai”

  • 16:00 – Concert de colinde – Peștiș (Aleșd) – Biserica Ortodoxă din Peștiș

  • 17:00 – Concert de colinde – Sâmbăta – Căminul Cultural

  • 17:00 – Concert de Crăciun – concert coral – Corul Filarmonicii de Stat Oradea – Catedrala Sfântul Nicolae

  • 17:00„Sărmanul Djoni și Arnica | Szegény Dzsoni és Árnika” – spectacol în limba maghiară – Sala Transilvania

  • 19:00 – Concert Episcopia Greco-Catolică de Oradea – Catedrala Sf. Nicolae

  • 19:00 – Concert de colinde – Tinca – Casa de Cultură din Tinca

Duminică, 21 decembrie 2025

  • 09:00–17:00 – Expoziție „Armonii sacre” – Muzeul Orașului Oradea (deschisă până la 7 ianuarie 2026)

  • 12:00 – Concert de colinde – Beiuș 1, pr. protopop Marinel Popa – Biserica Ortodoxă din Deal

  • 12:30 – Concert de colinde – Roșia – Festival de datini și obiceiuri

  • 14:00 – Concert de colinde – Gepiu – Căminul Cultural din Gepiu

  • 15:00 – Concert de colinde – Drăgești – Căminul Cultural din Drăgești

  • 17:30 – Cântece de Advent – Corul Sfântul Ladislau al Basilicii Romano-catolice din Oradea -Piața Independenței (deasupra parcării sunterane)

  • 18:00 – Concert „Bihorul colindă” – Casa de Cultură a Sindicatelor

Luni, 22 decembrie 2025

  • 09:00–17:00 – Expoziție „Armonii sacre” – Muzeul Orașului Oradea (deschisă până la 7 ianuarie 2026)

  • 17:30 – Concert de colinde – Valea lui Mihai – Casa de Cultură „Gizella”

  • 17:30 – Concert de colinde – Buntești – Biserica Ortodoxă din Buntești

  • 19:00 – Concert de colinde – Nimăiești (Curățele) – Biserica Ortodoxă din Nimăiești

Distribuie