Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 03, 2022 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 699 vizualizari
Joi, 5 mai, melomanii orădeni sunt invitați la concertul intitulat Sollemnis. Solistul serii va fi pianistul Ovidiu Lup, iar orchestra va fi condusă de maestrul Cristian Spătaru. Așa cum reiese din titlul concertului, acesta poartă cu el o aură solemnă, care va fi redată prin lucrările: Dans macabru de Camille Saint-Saëns, Totentanz, parafrază după tema „Dies irae” pentru pian și orchestră de Franz Liszt și Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68 de Johannes Brahms. Cele 3 lucrări vor putea fi audiate începând cu ora 19.00 la Sala Enescu-Bartok.
Dans macabru este un poem simfonic, compus în anul 1874 de către compozitorul francez Camille Saint-Saëns. Cu doi ani înainte, compozitorul a început să compună o piesă pentru voce și pian pe un text francez de Henri Cazalis. În 1874 compozitorul a extins și a prelucrat lucrarea în forma actuală, înlocuind linia vocală cu un solo de vioară. Legenda pe care se bazează poemul este o legendă a morții, care apare la miezul nopții de Halloween. Moartea îi cheamă din morminte pe cei decedați pentru a dansa cu ea, în timp ce ea cântă la vioară. Spiritele dansează până la răsărit, atunci când trebuie să se întoarcă la mormintele lor.
În același context se află și Totentanz (Dansul morților), care este o lucrare pentru pian și orchestră de către Franz Liszt și care bazează pe cantus planus din cântul gregorian. Piesa a fost publicată în anul 1849 și se încadrează în categoria lucrărilor cu tematică funerară, a compozitorului maghiar. Acestea arată fascinația pe care o avea Liszt pentru moarte, dar și pentru religie, paradis sau iad. În tinerețe, se pare că muzicianul frecventa spitalele și azilele din Paris și chiar și închisorile, unde prizonierii erau condamnați la moarte.
Simfonia nr. 1 în do minor, op. 68 de Johannes Brahms este o lucrare orchestrală a compozitorului german, care nu continuă tematica funebră a celorlalte două lucrări. Prin lirism și unitate tematică, simfonia este considerată una dintre cele mai mari lucrări de acest gen, din tradiția austro-germană. Brahms a lucrat la aceasta timp de aproape 20 de ani, având premiera în anul 1876 la Karlsruhe, în Germania. Pe parcursul compoziției, nu era clar faptul că va fi finalizată o simfonie sau un concert de pian. Totuși, atunci când a fost scrisă integral, Brahms locuia deja de mai mulți ani în Viena, în umbra lucrări beethoveniene consacrate. Cu toate acestea, Brahms a sperat că nu va fi comparat cu Beethoven și de aceea premiera simfoniei sale a avut loc în Germania, departe de Viena.
Prof. drd Ovidiu Lup revine la Oradea în calitate de solist după concertul Silver Bells organizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Pianistul Ovidiu Lup s-a remarcat în activitatea solistică dar și ca și coordonator muzical în cadrul mai multor proiecte de avenrgură din care amintim: Împreună de Crăciun (Opera Națională Română din Cluj Napoca), Young Famous Orchestra, Recital Fr. Liszt Budapesta, Recital susţinut împreună cu Lup Octavian violoncel în cadrul centenarului Sigismund Toduţă la casa Radio Cluj-Napoca. Ovidiu Lup se remarcă de asemenea prin numeroasele concerte caritabile pe care le organizează.
Cristian Spătaru este un tânăr dirijor, născut în Republica Moldova. Acesta a studiat muzica de la vârsta de 8 ani, iar din anul 2008 a început să studieze la Colegiul de Muzică. Ulterior, a câștigat de trei ori Competiția Națională de Compoziție din Moldova. Lucrările compuse de el au fost interpretate de către Orchestra Națională de Tineret, pentru care a scris 5 lucrări independente și 150 de orchestrații. Din anul 2013, Spătaru a fost admis la Academia de Muzică din Chișinău la secția compoziție, iar de la vârsta de 21 de ani a devenit student al Universității de Muzică din Viena. Începând cu anul 2016, tânărul a început să studieze arta dirijatului cu Mark Stringer. Cinci ani mai târziu și-a susținut lucrarea de licență în dirijat, conducând o lucrare enesciană la sala Musikverein din Viena.
|
Prețul biletelor la concertele vocal simfonice și simfonice ale Filarmonicii de Stat Oradea pentru stagiunea 2021 – 2022:
Categoria A: 45 lei
Categoria B: 40 lei
Categoria C: 35 lei
Categoria D: 30 lei
Categoria E: 20 lei
Categoria F (elevi de la licee de artă și studenți de la facultăți de muzică din România): 10 lei
Bilet reducere pentru elevi și studenți: 15 lei
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii orădene și online la: https://www.bilete.ro/sollemnis/
|
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0