Muzica înseamnă pasiune, indiferent dacă este vorba de cei care interpretează sau cei care ascultă. Muzica este iubită de atâția și atâția oameni, unii alegând să își dedice viața artei sunetelor, alții doar să o simpatizeze. Indiferent în care dintre categorii ne aflăm, muzica ne înconjoară și ne umple de pasiune. Ea este transmisă de multe ori prin unul dintre cele mai complexe genuri: Simfonia. Pasiunile emanate de fiecare instrument se întrunesc și creează un nucleu de pasiune, redat prin simfonie. Titlul concertului de joi, 7 decembrie, ora 19.00 de la sala de concerte „Enescu – Bartók” aduce împreună acești doi termeni „Simfonii și Pasiuni”. Pentru Joseph Haydn și Johannes Brahms, muzica a reprezentat o pasiune atât de mare, încât și-au închinat viața acesteia, la fel și pentru cei care o slujesc în fiecare zi cu ardoare: Dirijorul Jankó Zsolt și violoncelistul Ștefan Cazacu. Simfonismul german este cel care va dăinui peste concertul orădean din 7 decembrie, îmbinând lucrările clasice ale lui Haydn cu simfonia romantică a lui Brahms. Astfel, concertul se va deschide cu Uvertura „L’isola disabitata” și va continua cu Concertul pentru violoncel nr. 2 în Re major, ambele fiind creații haydniene, în timp ce partea a doua va onora creația brahmsiană cu Simfonia nr. 2 în Re major.
Joseph Haydn a fost angajat o perioadă destul de lungă la curtea Prințului Nicolas Esterhazy, compunând numeroase lucrări la comandă. Datorită faptului că Prințul iubea opera, Haydn a avut ocazia să își exerseze mâna componistică în acest gen complex, scriind 14 opere, dintre care 9 în limba italiană și 5 în germană. „L’isola disabitata” (Insula nelocuită) este cea de-a zecea operă a sa (chiar dacă s-a presupus chiar că ar putea fi a opta) și era favorita lui Haydn. Ea este singura operă a lui Haydn, scrisă pe un libret de Metastasio. Un libret cu același titlu se pare că ar fi fost scris și de către Carlo Goldoni, care a prins viață în opera lui Giuseppe Scarlatti din 1757. Opera a fost compusă în 1779 și a avut premiera în 6 decembrie în același an. A fost un an fructuos din acest punct de vedere pentru Haydn, deoarece și-a pus în scenă pentru prima dată alte trei opere, precum și titluri de Paisiello, Piccini și alți compozitori italieni.
Uvertura este considerată adesea o „simfonie în miniatură”, fiind un adevărat exemplu de lucrare haydniană din epoca „Sturm und Drang”. În structura ei se regăsesc numeroase teme, contextualizate într-o orchestrație bogată și colorată.
„Sturm und Drang” a fost un curent specific german, care nu se regăsește și în alte culturi. El s-a reflectat în mai multe ramuri ale artei, așa cum au fost literatura și muzica. În literatură, unul dintre cei mai prolifici scriitori care s-au regăsit în acest curent a fost Friedrich Schiller, iar în muzică Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart. Acest curent a favorizat emoția, libertatea de exprimare și spiritul revoluționar, întâlnite cu precădere la tineri. S-a manifestat pe o perioadă destul de scurtă de timp, de la finele deceniului 1760 până la începutul lui 1780. Titlul provine din piesa de teatru „Der Wirwarr oder Sturm und Drang” de Friedrich Maximilian Klinger, în care tema principală este Revoluția Americană.