Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
mai 05, 2022 Adrian Popa Actualitate 0 1156 vizualizari
Vremea bună încinge atmosfera la ERA Park Oradea. Una dintre cele mai în vogă artiste ale momentului, Irina Rimes, va concerta duminică, 8 mai, în centrul comercial din Calea Aradului nr. 62.
Va fi un super show în care interpreta hit-urilor „Ce s-a întâmplat cu noi”, „N-avem timp”, „Bolnavi amândoi”, „Pentru totdeauna” ori – cel mai recent – „Ba ba da (Inima mea bate)” îi va „antrena” pe cei prezenți cu o parte dintre cele mai ascultate melodii din România.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 18, în parcarea complexului, iar în deschidere iubitorii muzicii sunt invitați să o asculte pe talentata artistă orădeancă Larisa Oneț.
Cei care vor trece pe la ERA Park cu siguranță nu se vor plictisi nici în acest sfârșit de săptămână. Fie că aleg să își petreacă duminica afară, în parcare, la parcul de distracții și în zona de gustări, fie în interior, doritorii vor avea posibilitatea să opteze pentru activități variate, de la plimbările cu Trenulețul Vesel, până la jocuri și simulatoare diverse, respectiv tenis de masă ori padel.
Participarea la concert este gratuită pentru toată lumea, iar distracția garantată, vorba cântecului: până la capăt!
nov. 05, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 28, 2024 0
oct. 26, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0