Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 26, 2022 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 1087 vizualizari
Joi, 28 aprilie, Filarmonica de Stat Oradea invită publicul meloman la concertul intitulat Grieg & Dvořák , începând cu ora 19.00 la Sala Enescu-Bartok. Solistul Gottlieb Wallisch va interpreta la pian piesa compusă de Edvard Grieg: Concert pentru pian și orchestră în la minor, op.16, alături de orchestra filarmonicii, iar în partea a doua a concertului va fi prezentată Simfonia a VI-a în Re major, op. 60 de Antonín Dvořák. Elementul de conexiune dintre cele două lucrări este specificul național, pe de-o parte cel norvegian și pe de alta specificul ceh, caracteristică a Școlilor Naționale unde au fost formați cei doi compozitori. Orchestra va reda cele două piese sub bagheta dirijorului Romeo Rîmbu.
Concertul pentru pian și orchestră în la minor este unicul concert finalizat de Edvard Grieg. Scris în anul 1868, atunci când Grieg avea doar 24 de ani, concertul a devenit una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale. Piesa este adesea comparată cu Concertul pentru pian în la minor de Robert Schumann, deoarece ambele sunt scrise în aceeași cheie, introducerea descendentă este similară, iar aspectul stilistic general se apropie mult de cel al compozitorului german. Mai mult de atât, ambii compozitori au scris doar câte un singur concert de pian. Particular însă, îl face influența din muzica norvegiană. Însăși introducerea are rădăcini într-un motiv tipic din muzica patriei lui Grieg, pe care acesta îl folosește și în alte lucrări. În plus, în ultima parte a concertului există imitații ale unui dans norvegian numit Halling.
Antonín Dvořák a compus Simfonia a VI-a în Re major, op. 60 în anul 1880 și a notat-o inițial drept Simfonia nr. I, pe cele dinainte nesocotindu-le deocamdată ca lucrări ce ar trebui prezentate publicului larg. Aceasta a fost compusă pentru Orchestra Filarmonicii din Viena și dedicată dirijorului Hans Richter. Lucrarea a fost una dintre primele compoziții simfonice extinse ale compozitorului. Ea include elementele specifice folclorului ceh, dar incluse într-o formă clasic-romantică germană. Influențele ce se regăsesc în simfonie provin din stilul beethovenian și cel brahmsian, criticii îndreptându-se mai cu seamă totuși spre Johannes Brahms. Mai precis, simfonia cehă prezintă similitudini cu Simfonia a II-a de Johannes Brahms, deoarece ambele sunt scrise în aceeași cheie, prima și ultima mișcare prezintă același tempo și metru, temele din cele două fragmente prezintă asemănări și există și similitudini de ordin orchestral și structural. De altfel, Dvořák a fost puternic influențat de Brahms în întreaga sa creație.
Pianistul Gottlieb Wallisch provine dintr-o familie de muzicieni din Viena. Acesta a studiat la Viena, Berlin și Paris și s-a perfecționat la masterclass-uri susținute de Oleg Maisenberg, Dimitri Bashkirov și Stephen Kovacevich. Laureat pe plan internațional, Wallisch a câștigat Premiul I la Concursul Stravinsky Award din Statele Unite ale Americii, și a fost finalist în mai multe concursuri de prestigiu. Cariera sa a început la vârsta de 12 ani, atunci când a debutat la Wiener Musikverein. Din parcursul său profesional fac parte concertele solistice susținute la Carnegie Hall, Salzburger Festspiele, Lucerne Festival, Beethovenfest Bonn, precum și concerte și turnee în America de Nord și de Sud, Asia, Africa și Europa. Începând cu anul 2010, Wallisch a devenit profesor la Haute Ecole de Musique din Geneva, iar din 2016 predă la Unviersitatea de Arte din Berlin.
Dirijorul Romeo Rîmbu este profesor universitar în cadrul Facultății de Arte a Universității din Oradea și dirijor permanent al Filarmonicii de Stat din Oradea. Activitatea sa artistică este completată de concertele în care evoluează în calitate de oboist. În ipostază solistică, se remarcă interpretarea Concertului pentru oboi şi orchestră de W. A. Mozart în celebra sală Musikverein din Viena.
|
Prețul biletelor la concertele vocal simfonice și simfonice ale Filarmonicii de Stat Oradea pentru stagiunea 2021 – 2022:
Categoria A: 45 lei
Categoria B: 40 lei
Categoria C: 35 lei
Categoria D: 30 lei
Categoria E: 20 lei
Categoria F (elevi de la licee de artă și studenți de la facultăți de muzică din România): 10 lei
Bilet reducere pentru elevi și studenți: 15 lei
Biletele au fost puse în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii orădene și online la: https://www.bilete.ro/grieg-dvorak/
|
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0