Miercuri, 30 aprilie 2025, ora 19:00

Filarmonica de Stat Oradea

Sala de concerte „Enescu – Bartók”

Concert Simfonic

FIL NOUVEAU | Feel Young

Dirijor: Adrian Morar

Soliști: Turcu Ștefania – vioară

Rubin Szabó Bázsa Lovász – vioară

Coman Victoria – vioară

Cușmir Filip – vioară

Marchiș Patricia – saxofon

Ionescu Tudor – Mihai – violonce

Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea

ÎN PROGRAM: 

1. Modest Mussorgski: Uvertura la opera “Khovanshchina”
2. Szabó Bazsá Lovász Rubin – Maurice Ravel – “Tzigane”
3. Turcu Ștefania – Max Bruch – Concertul pentru vioară și orchestră, Nr. 1, partea I
4. Ionescu Tudor – Mihai – P.I. Ceaikovski – Variațiunile pe o temă Rococo, Op. 33
5. Cușmir Filip – Manuel de Falla – La vida breve – Danse espagnole
6. Marchiș Patricia – R. Molinelli – Tango Club (Four pictures from New York)
7. Coman Victoria – Maurice Ravel – “Tzigane”

Fiecare artist pășește cu pași timizi pe scenă în primii ani de studiu, iar pasul lui devine tot mai sigur și mai încrezător odată cu trecerea timpului și cu acumularea experienței. Majoritatea artiștilor și mai ales cei instrumentiști, încep studiul muzicii de la vârste fragede, precum 4 sau 5 ani. Se obișnuiesc cu scena de mici, însă emoțiile nu dispar niciodată. Ceea ce face diferența este faptul că în timp, acest trac de scenă se transformă în emoții pozitive, care sunt transmise către public sub o formă înduioșătoare. Din păcate, există și persoane care nu reușesc niciodată să câștige o stăpânire de sine pe scenă și sunt doborâți de emoții, fiind nevoiți să renunțe la parcursul lor artistic. Însă de cealaltă parte se află oamenii care reușesc să își dăruiască viața scenei. Ei ajung să trăiască cele mai mari împliniri și cele mai intense emoții pe acea „scândură” care face parte dintr-o lume diferită față de cea din viața cotidiană. Acești oameni sunt cei care se împrietenesc cu scena de la începutul evoluției lor artistice și merită să primească toată încrederea și aprecierea celor din jur pentru curajul de a alege o meserie atât de frumoasă și în același timp, atât de dificilă.

Fiecare concert, fiecare audiție și chiar fiecare repetiție reprezintă un pas înainte pentru un artist. Niciodată un artist nu poate să evolueze fără să urce pe scenă. Oricât de bine ar interpreta o piesă în sala de studiu, niciodată aceeași calitate nu o va avea produsul pe care îl va prezenta publicului, decât poate după mulți ani de studiu. De aceea, cu fiecare urcare pe scenă, artistul urcă în același timp și o treaptă în cariera sa. Prin urmare, șansa acordată tinerilor artiști este esențială într-o carieră de muzician.

La Filarmonica de Stat Oradea, alături de numele mari care încântă publicul meloman, mereu sunt bine-veniți și artiștii aflați la început de drum. Tinerii care muncesc din greu astăzi vor fi artiștii care în anii următori vor cuceri marile scene ale lumii. Printre treptele urcate de aceștia în cariera lor, un rol important îl are și Filarmonica de Stat Oradea prin proiectul Fil Nouveau/Feel Young, care acordă șansa celor mai de seamă interpreți din generația tânără să urce pe scenă alături de Orchestra Filarmonicii de Stat Oradea și unii dintre cei mai consacrați dirijori din România. Anul acesta, concertul dedicat tinerilor muzicieni va avea loc miercuri, 30 aprilie, ora 19.00, la sala de concerte „Enescu-Bartók” și va fi dirijat de Adrian Morar. Programul concertului este unul variat, cu lucrări de Maurice Ravel, Manuel de Falla, Piotr Ilici Ceaikovski, Max Bruch și alții.

Concertul va fi deschis de uvertura operei Khovanshchina de Modest Mussorgsky. Opera în cinci acte a fost compusă între 1872-1880 la Sankt-Petersburg, iar libretul urmează fapte istorice reale, care s-au petrecut în Rusia. Lucrarea scenică era aproape finalizată, însă doar în versiune de pian, atunci când compozitorul s-a stins din viață, în anul 1881. Prin urmare, orchestrația lipsea aproape în totalitate.

Nikolai Rimsky-Korsakov a fost cel care a orchestrat și a revizuit Khovanshchina în anii 1881-1882. Însă, în 1958 Dmitri Șostakovici a primit comanda de a reorchestra opera lui Mussorgsky, pentru o versiune cinematografică ce urma să fie lansată în anul respectiv. Partitura rescrisă de Șostakovici este cea care se obișnuiește să fie interpretată astăzi. Cu ani în urmă, în 1913, Igor Stravinsky și Maurice Ravel au compus un aranjament propriu al operei, la cererea lui Serghei Diaghilev, critic de artă și fondator al societății de balet a rușilor. Din această versiune se păstrează doar finalul lui Stravinsky, care se cântă uneori.

Tzigane este o compoziție în genul rapsodiei, scrisă de Maurice Ravel pentru vioară și pian. Prima interpretare a piesei a avut loc la Londra în 26 aprilie 1924, solistă fiind violonista maghiară Jelly d’Arányi, căreia îi era dedicată piesa, alături de Henri Gil-Marchex la pian. În schițele sale, Ravel a denumit lucrarea „o piesă de virtuozitate în stilul unei rapsodii ungare”.

În anii 1920 compozitorul plănuia să compună o piesă pentru vioară și pian pe care să i-o dedice violonistei Hélène Jourdan-Morhange, o prietenă apropiată a compozitorului. În aceeași perioadă a avut ocazia să o asculte pe d’Arányi interpretând o lucrare din creația sa: Sonata pentru vioară și violoncel. După concert, violonista l-a încântat pe compozitor cu o selecție de piese din țara sa. Astfel, Ravel a luat decizia să compună această rapsodie, în locul sonatei care era planificată. Imediat după finalizarea partiturii pentru vioară și pian, Ravel a orchestrat piesa, având premiera în această versiune la 19 octombrie 1924 la Concertgebouw Amsterdam, sub conducerea lui Pierre Monteux, cu Samuel Dushkin ca solist.

Tzigane începe lent, cu vioara interpretând doar pe coarda Sol timp de 28 de măsuri. Urmează după aceea o succesiune de improvizații din folclorul țigănesc, apoi dansurile maghiare Friska și Csárdás.

Concertul pentru vioară și orchestră nr. 1 de Max Bruch este una dintre cele mai cunoscute lucrări pentru vioară din repertoriul universal. Partitura sa a fost finalizată în anul 1866, iar premiera a avut loc imediat după aceea, în 24 aprilie, avându-l ca solist pe Otto von Königslow, iar pe Bruch la pupitrul dirijoral. După premieră, lucrarea a fost revizuită de către compozitor, cu ajutorul celebrului violonist Joseph Joachim. Rezultatul îl reprezintă forma actuală a lucrării, finalizată în 1867. În această versiune, concertul a fost prezentat pentru prima dată la Bremen, în 7 ianuarie 1868, în interpretarea lui Joseph Joachim, alături de dirijorul Karl Martin Rheinthaler.

Partitura originală a concertului de vioară a avut un destin complicat. Bruch i-a vândut manuscrisul editorului N. Simrock pentru o sumă modestă, însă și-a păstrat și el o copie a partiturii. Având o situație financiară precară la sfârșitul celui De-al Doilea Război Mondial, a trimis partitura la Rose și Ottilie Sutro, care formau un duo de pian, pentru a o vinde în Statele Unite ale Americii. Din păcate, compozitorul s-a stis din viață în octombrie 1920 și nu a primit niciodată suma de bani datorată. Surorile Sutro și-au însușit partitura, declarând însă că au vândut-o, și au trimis familiei Bruch o sumă mică de bani. Adevărul a ieșit la iveală în 1949, când au vândut partitura filantroapei Mary Flager Cary.