Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
aug. 11, 2015 Florin Coman Actualitate, Muzică 0 5786 vizualizari
Fanii muzicii de discotecă a anilor ’90 au motive de bucurie și de planuri pentru a merge în Ungaria. În 20 august, ca eveniment principal al spectacolelor din cadrul Carnavalului Florilor – care se organizează pentru proiectul Fereastră Deschisă spre Europa -, Dr. Alban (foto – sverigesradio.se) este cel care va înflăcăra atmosfera pe stadionul din Debrecen. La doar 60 de kilometri de Oradea.
Ar putea fi o ocazie unică pentru a-l vedea și auzi pe cel care a încins ringurile de dans și frcvențele radio cu hituri precum „One Love”, „It’s My Life” sau „Look Who’s Talking Now”. Nigerian de origine, artistul e de meserie medic dentist și a avut parte de un imens succes începând cu anul 1990, când două single-uri ale sale („Hello Afrika” și „No Coke”) au fost în top în mai multe țări. Marele triumf a venit în 1992 cu „It’s My Life” (disc de aur și de platină), melodie care a ocupat locul 1 în clasamentele muzicale din Suedia, Olanda, Germania și Austria, respectiv locul 2 în Norvegia, Marea Britanie și Elveția.
Ultimul album al cântărețului, „Back to Basics”, a apărut în 2007 și a fost comercializat online, prin site-ul oficial al lui Dr. Alban. Cu toate acestea, în Rusia, potrivit wikipedia.org, fanii au putut cumpăra CD-ul și chiar și caseta audio cu acest material.
mart. 25, 2022 0
aug. 10, 2017 0
aug. 03, 2016 0
mai 20, 2016 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0