Motiv pentru care s-au aşezat la masa tratativelor. Marţi, 11 ianuarie, directorul general al Companiei de Apă Oradea (CAO), Ovidiu Gavra (foto stânga), a declarat că, cel mai probabil, se va merge pe facturarea serviciilor prestate direct către Primăria Biharia. Suma urmează apoi să fie strânsă pe plan local, aşa cum se va hotărî în comună. Potrivit primarului Ilie Bolojan, prezent şi el la sediul CAO pentru a prezenta situaţia proiectului de peste 100 milioane euro, comuna vecină a are şi variata considerată cea mai normală şi anume factuarea individuală a consumului. Edilul orădean consideră că aşa este cel mai bine, principiul fiind de plată strict în funcţie de consum. Bolojan spune că, în ciuda declaraţiilor „războinice” venite din direcţia comunei conduse de UDMR-ista Nagy Gizella (foto), conducerea localităţii a participat în mod conştiincios la toate întâlnirile legate de implementarea proiectului Aparegio. Întrebat ce s-ar întâmăpla, totuşi, dacă Biharia ar decide să iasă din proiect, primarul de Oradea a precizat că asta ar însemna ca suma destinată reţelei de apă-canal de acolo să se piardă. Adică 5,8 milioane euro ar urma să se ducă spre alte proiecte. Nu neapărat româneşti şi cu atât mai puţin probabil bihorene. Legat de bâlbâielile de la Biharia, unde problema este refuzul cetăţenilor privind plata unor tarife generale practicate de CAO peste tot unde operează (oamenii din această comună fiind obişnuiţi cu tot felul de gratuităţi şi facilităţi), directorul Gavra a precizat: „Cred că Biharia vrea să rămână în Europa, motiv pentru care trebuie să se conformeze normelor europene”. Managerul face referire la faptul că, indiferent de situaţie, şi Biharia va trebui să rezolve definitiv, spre exemplu, problema foselor septice. Ori, pentru asta e nevoie de un sistem de canalizare operaţional şi adecvat normelor care guvernează în Europa.