Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
mai 11, 2012 Florin Coman Actualitate, Învăţământ 0 1338 vizualizari
Fostul rector al Universităţii din Oradea, Cornel Antal, sătul de accuzaţiile pe care i le-a adus liderul de sindicat Gheorghe Ionescu, a înaintat o cere în luna martie prin care solicita Senatului constituirea unei comisii care să analizeze acuzaţiile ce i s-au adus. Antal a subliniat în cerere că suspiciunile “îmi aduc grave prejudicii de imagine şi credibilitate, atât mie, cât şi indirect instituţiei” şi a cerut să fie verificate acuzaţiile care includeau plagierea tezei de doctorat după colegii Roşca Marcel şi Antics Miklos, vizite săptămânale la soţia sa din Germania, pe banii universităţii, sau afirmaţii că ar avea infracţiuni de acoperit (pentru care Antal a solicitat comisiei liste uninominale cu angajaţii care sunt în concediu fără plată din 2009 şi până în prezent, angajaţii de la Geotermal, sau statutul apartamentelor de serviciu ale Universităţii. Senatul a înaintat solicitarea Comisiei de Etică, iar această comisie a decis că nu poate da un verdict decât în legătură cu acuzaţiile de plagiat. În urma analizelor efectuate, Comisia de Etică a concluzionat. “Teza de doctorat elaborată de prof dr ing Antal Cornel nu are elemente comune cu celelalte două teze de doctorat, tratează subiecte total diferite şi are caracter de originalitate. Senatul a aprobat acest raport, iar în legătură cu celelalte acuzaţii, “Senatul Universităţii din Oradea consideră relevant punctul de vedere al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, comunicat Rectorului Universităţii din Oradea, prin Raportul de control nr.145/CCM/12.12.2011”, se arată în adresa trimisă de Senat profesorului Antal.
De menționat că demersul ex-rectorului a fost inițiat și pentru că, pe lângă războiul personal, elucubrațiile profesorului Ionescu aduc atingere imaginii instituției de învățământ superior de la Oradea. În aceeași cerere adresată Senatului, tot pentru a dovedi că sindicalistul-șef inventează diverse lucruri pentru a-l denigra, Cornel Antal a mai cerut: să fie făcută publică o listă cu toate persoanele care au beneficiat de concediu fără salariu începând cu 1 octombrie 2009 și lista celor care au făcut deplasări la Ingolstadt (pentru a răspunde acuzelor privind deplasările pe care Antal le-ar fi făcut, pe banii UO, în Germania pentru a-și vizita soția – dr. Liana Antal), respectiv statutul proprietăților imobiliare ale Universității (pentru a demonta acuzele legate de acoperirea unor presupuse infracțiuni) și lista angajaților de la „Geotermal”, subiect legat de care, de asemenea, Gheorghe Ionescu a avut de criticat și de acuzat la adresa lui Antal. Dacă în chestiunea plagiatului Comisia de Etică a putut să se pronunțe, aceasta nu are, în schimb, atribuții legale privitoare la celelalte aspecte sesizate de fostul rector al Universității din Oradea.
nov. 19, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 13, 2024 0
nov. 07, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0