Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
apr. 02, 2012 Florin Coman Actualitate 0 1033 vizualizari
Duminică a avut loc la Oradea un amplu control desfășurat de polițiștii Biroului de Ordine Publică Urban, Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Patromoniului, împreună cu Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor dar și agenți de frontieră.
Echipele de control au acționat în piața duminicală din Oradea, pentru prevenirea actelor ilicite de comerț.
Polițiștii au întocmit dosare penale pentru comercianții care vindeau haine sport ce nu prezentau caracteristicile unor produse originale.
“În jurul orei 11.30, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au depistat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale faţă de S.M.F., de 32 de ani, din Municipiul Oradea, în timp ce oferea spre comercializare 40 de articole de îmbrăcăminte sport, care nu prezentau caracteristicile unor produse originale, în valoare totală de 1.730 lei”, se arată în comunicatul poliției.
“De asemenea, poliţiştii de investigare a fraudelor au depistat-o pe orădeanca G.T., de 52 de ani, în timp ce oferea spre comercializare, în aceeaşi piaţă din municipiu, diverse articole de îmbrăcăminte sport, care nu prezentau caracteristicile unor produse originale, respectiv nouă treninguri inscripţionate cu însemnele unei mărci înregistrate, în valoare de 270 lei”, se mai arată în comunicat.
În ambele cazuri produsele au fost ridicate în vederea expertizării.
În cadrul acţiunii au mai fost legitimate 95 de persoane, verificate 72 de persoane fizice autorizate, 12 societăţi comerciale, şase persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru verificări, fiind constatate patru infracţiuni şi aplicate şase sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 4.320 lei.
dec. 16, 2019 0
iun. 15, 2017 0
apr. 19, 2017 0
feb. 18, 2017 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0