Actualizat aprilie 22nd, 2025 12:21 PM
apr. 22, 2025 Adrian Popa Actualitate, Cultură 0 72 vizualizari
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Universitatea din Oradea și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, organizează conferința „Ce am crezut că știam și nu știam și am aflat în cele din urmă”, care va fi susținută de Horia-Roman Patapievici. Evenimentul va avea loc marți, 29 aprilie a.c., ora 17.00, în Sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A) și va fi moderat de către prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.
Personalitate marcantă a culturii române, Horia-Roman Patapievici este fizician, eseist, filosof și publicist. A absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București în 1981 și a activat ca cercetător științific și asistent universitar înainte de a se dedica istoriei ideilor și scrisului. A fost membru al Colegiului CNSAS (2000–2005) și președinte al Institutului Cultural Român (2005–2012), perioadă în care a promovat cultura română la nivel internațional. Este autorul mai multor volume de eseuri (Cerul văzut prin lentilă, Zbor în bătaia săgeţii, Omul recent, Ochii Beatricei, Discernământul modernităţii, Despre idei şi blocaje, Ultimul Culianu) și a fost director al revistei „Idei în Dialog” între 2004 și 2009.
În prezent, Horia-Roman Patapievici este președintele grupului Artmark, unde promovează ideea revitalizării instituției colecționarului de artă în România, încurajând relația directă dintre artiști și public. De asemenea, susține conferințe pe teme culturale și filosofice, fiind o voce influentă în dezbaterea culturală și intelectuală de la noi. Este activ și în mass-media, fiind invitat în emisiuni culturale precum „Profesioniștii”, în care discută despre idei și valori ce modelează societatea contemporană.
Conferința „Ce am crezut că știam și nu știam și am aflat în cele din urmă” se axează pe felul în care cunoașterea – despre sine, despre lume și despre ceilalți – modelează identitatea și felul nostru de a fi în lume, oferind o perspectivă profundă asupra relației dintre cunoaștere și identitate.
Accesul la eveniment se va face pe baza unui bilet în valoare de 50 lei, care se va putea achiziționa de la casieria muzeului, începând din 23 aprilie 2025, între orele 10.00-18.00. Prețul biletului include vizitarea expozițiilor Muzeului Țării Crișurilor, până la finalul anului curent.
apr. 04, 2025 0
apr. 03, 2025 0
mart. 28, 2025 0
mart. 25, 2025 0
apr. 22, 2025 0
apr. 22, 2025 0
apr. 21, 2025 0
apr. 21, 2025 0