Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 07, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Învăţământ 0 1368 vizualizari
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, operatorii de salubritate și Inspectoratul Școlar Județean Bihor (ISJ Bihor), intenționează să doteze fiecare clasă din școlile județului cu recipiente pentru colectarea separată a deșeurilor.
În acest sens, Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al ADI Ecolect, și Horea Abrudan, inspector școlar general în cadrul ISJ Bihor, au inițiat o videoconferință cu toți directorii unităților de învățământ de stat.
Sala de clasă ar urma să fie dotată cu trei sau patru recipiente, fiecare cu o capacitate de 10 litri, pentru colectarea următoarelor tipuri de deșeuri: reziduale, plastic și doze, hârtie și carton și/sau deșeuri biodegradabile.
Unitățile de învățământ ar putea fi dotate și cu un biodigestor pentru procesarea deșeurilor biodegradabile, o activitate care are atât un rol economic, cât și unul educativ. Acestea s-ar transforma în compost care ar putea fi folosit în zonele verzi din jurul școlilor.
„O analiză pe care am făcut-o în această perioadă arată că raportul juridic dintre școlile din județul Bihor și operatorii de salubritate nu este unitar, că deșeurile nu sunt colectate unitar. Sunt multe situații în care elevii nu colectează separat în clasă și, evident, generează o cantitate mai mare de deșeuri reziduale care costă mai mult școala. Sunt și cazuri în care se colectează separat în clasă, dar operatorul de salubritate le colectează la grămadă. Mai există o realitate, că nu sunt aceleași tipuri de recipiente peste tot în județul Bihor. Având în vedere aceste aspecte, am gândit acest proiect prin care Ecolect Group și operatorii de salubritate să facă un efort financiar pentru a pune la dispoziția fiecărei școli recipiente de același fel și să punem în funcțiune un mecanism de colectare și depozitare a deșeurilor unitar la nivelul întregului județ. Ne dorim să reușim să reducem costurile pentru școală și, cel mai important lucru, să îi educăm pe copii în ceea ce privește colectarea corespunzătoare a deșeurilor. Prin intermediul celor mici influențăm pe părinții și bunicii acestora”, a precizat Mircea Mălan, președintele ADI Ecolect Group.
„Acesta este un proiect care ar aduce câștiguri pentru toată lumea, atât din punct de vedere financiar pentru unitatea de învățământ, cât și din punct de vedere educațional pentru elevi, dar și pentru bunul mers al comunității locale. Colaborăm cu unitățile de învățământ, țînând cont de particularitățile fiecăreia, pentru a găsi cele mai bune soluții pentru implementare”, susține Horea Abrudan, inspector școlar general.
În zilele următoare, unitățile de învățământ din județ vor trimite o situație cu numărul spațiilor de învățământ.
Totodată, vor urma consultări și cu primarii din județ pe acest subiect.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 16, 2024 0
nov. 11, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0